Cultură
Vara a trecut, dar activitățile de la American Corner au rămas

Săptămâna trecută, American Corner Craiova a încheiat cu succes mai multe proiecte desfășurate de-a lungul sezonului estival. 

Proiectele au fost dezvoltate exclusiv pentru copii, constituindu-se într-o alternativă utilă și oportună pentru petrecerea cu folos a vacanței de vară. Săptămânal, timp de două luni pline, bibliotecarii de la American Corner au desfășurat activități pe marginea unor teme precum educația prin cultură, animație, lectură sau acțiuni în aer liber, însușirea toleranței, a civismului și a colaborării ca părți esențiale ale conviețuirii în societate.

Astfel, în toate zilele de miercuri ale ultimelor două luni, copiii și-au dat întâlnire la bibliotecă pentru Games Day. Un regal al jocurilor de echipă, o bună ocazie pentru socializare, strategie și competiție constructivă. Îndrumați de voluntarul Armand Pascu, copiii au fost introduși în universul atrăgător al jocurilor unde, mizând pe expresivitate, dând frâu liber imaginației și punându-și în valoare aptitudinile de colaborare și competiție, s-au folosit de jocurile puse la dispoziție de bibliotecari pentru a se împrieteni și comunica. În completarea acestor activități, în fiecare dintre săptămânile lunilor iulie și august, în zilele de joi și vineri, copiii au vizionat filme, parte de animație și parte documentare, fără deosebire lung metraje cu o profundă componentă educativă. De asemenea, pentru luna august exclusiv, în fiecare zi de luni, respectiv vineri, voluntarele Delia Marinela Mâță și Cristina Maria Galep, doctorande în cadrul Facultății de Litere din Craiova, s-au lansat, alături de copii, în activități de lectură în cadrul clubului omonim. Prin lecturi diverse, povestiri și dezbateri constructive, copiii au avut acces la opere consacrate ale literaturii noastre, dar și la diferite specii literare specifice altor culturi. Activitățile desfășurate, departe de a fi canonice și stricte, s-au caracterizat prin deschidere și lipsă de formalism, prin voioșie și energie totodată.

Fun in Summer, pe de altă parte, proiect pilotat în premieră în cursul acestui an, a fost rodul colaborării stabilite între Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”, Muzeul Olteniei și Muzeul de Artă. Cele opt teme derulate de-a lungul lunilor iulie și august au avut menirea de a-i conștientiza pe copii în legătură cu mai multe subiecte de actualitate precum începuturile aviației în România, protecția mediului, viața și obiceiurile sănătoase, istoria Craiovei, a artei și costumului românești.

“Obiectivele pe care ni le-am fixat la începutul acestei veri au fost realizate. Am reușit, așadar, să-i atragem pe copii spre cultură, le-am îmbogățit cunoștințele și, implicit, vocabularul, cei mai mulți dintre ei și-au depășit inhibițiile și au învățat să-și exprime opiniile în mod liber și, foarte important, i-am acomodat cu spațiul bibliotecii. Această din urmă reușită are o semnificație aparte. Știm cu toții cât este de importantă depășirea barierei psihologice, depășirea prejudecăților în legătură cu strictețea și rigorismul pe nedrept puse în seama bibliotecii. Tocmai de aceasta și pentru aceasta, activitățile derulate la American Corner au avut rolul de a înfățișa biblioteca într-o perspectivă cât se poate de atractivă și agreabilă. Copiii trebuie să frecventeze biblioteca în mod regulat pentru că o asemenea deschidere le servește în mod direct interesul. Resursele de care dispunem, bunăvoința și profesionalismul bibliotecarilor sunt parteneri prețioși în procesul de formare. Le mulțumesc tuturor voluntarilor care au desfășurat activități la bibliotecă și le mulțumesc și colegilor mei pentru că un număr mare de copii a avut posibilitatea unei formări de calitate, cu titlu gratuit, la bibliotecă”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.

Toate activitățile desfășurate la American Corner au fost dezvoltate special pentru copii, principalii participanți provenind din centrele sociale "Aripi de lumină" și "Best Life" din Craiova.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.