Economie
   Premierul Mihai Tudose la întâlnirea cu Ford: România este un mediu favorabil extinderii investițiilor

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu o delegație a companiei Ford condusă de vicepreședintele Andrew McCall, întrevedere ce face parte din dialogul constant dintre Guvern și reprezentanții mediului de afaceri.

Vicepreședintele Ford a discutat despre stadiul implementării investiției Ford de la Craiova, inclusiv despre crearea celor aproape 1700 de noi locuri de muncă, anunțate deja de companie. 
Prim-ministrul Mihai Tudose a subliniat importanța industriei auto pentru economia românească, atât din perspectiva ponderii sale în dezvoltarea PIB, cât și din socială, prin crearea de noi locuri de muncă atât în mod direct, cât și prin efectul de angrenare economică.
‘România este un mediu favorabil pentru creșterea investițiilor, iar dezvoltarea fabricii Ford de la Craiova confirmă acest lucru. Investiții mai multe înseamnă mai multe locuri de muncă și mai bine plătite”, a afirmat șeful Executivului.
Un alt punct atins în timpul întrevederii s-a referit la infrastructură. În acest context, premierul Tudose a menționat că Autostrada Pitești-Sibiu și legătura între Pitești și Craiova sunt priorități ale Guvernului, urmând să fie finalizate până la sfârșitul mandatului.
La întâlnire au mai participat din partea Guvernului consilierii de stat Marius Nica, Gabriel Andronache și Felix Rache. 

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Eu am avut o discuție, și pe această cale vreau să îi mulțumesc lui Alexandru Dedu că s-a gândit la Craiova ca și oraș gazdă, FRH contactase șapte cele mai importante echipe ale lumii: Rusia, Franța, Danemarca, Norvegia etc" -  viceprimarul Craiovei Adrian Cosman.

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.