Economie
Furtunile au afectat, în 2017, cu 100% mai multe locuințe decât anul trecut

Se vorbește mult despre efectele furtunilor asupra locuințelor din România în ultima perioadă, iar datele Gothaer confirmă faptul că acest risc este din ce în ce mai prezent. De la începutul anului și până la sfârșitul lui septembrie a.c., numărul dosarelor de daună deschise pentru pagube produse de furtună pe segmentul asigurărilor de locuințe a crescut cu 100%, cea mai mare despăgubire ridicându-se la aprox. 60.000 lei.

Din perspectiva zonelor cele mai afectate de furtună, evenimentele meteo înregistrate în data de 17 septembrie au plasat județul Timiș în fruntea clasamentului, aproape 50% dintre dosarele avizate la Gothaer provenind din acest eveniment. Următorul în top este județul Cluj, cu 20% dintre dosarele avizate. Datele reflectă dosarele deschise pe segmentul asigurărilor de proprietăţi, incluzând atât locuințe, clădiri comerciale, cât și culturi agricole. Pe segmentul agricol, la Gothaer au fost avizate, în perioada menționată, cu 37% mai puține dosare de daună, comparativ cu perioada similară a anului precedent, severitatea evenimentelor produse şi a despăgubirilor fiind însă cu 60% mai mare. Precizăm că valoarea medie a despăgubirilor plătite pe segmentul agricol ca urmare a producerii riscului de furtună s-a ridicat la aproximativ 55.000 lei, cel mai mare eveniment produs ridicându-se însă la valoarea de 1.200.000 lei.

”Furtunile produc pagube de valori diferite culturilor agricole și locuințelor. La locuințe, cele mai frecvente pagube sunt înregistrate la acoperișuri și bunuri casabile (ferestre, pereți din cărămidă și/sau sticlă), în vreme ce culturile agricole pot fi - integral sau parţial, - afectate de furtună, pe suprafeţe sensibil mai mari. Pentru ambele forme observăm că s-au înregistrat severităţi din ce în ce mai mari, ceea ce conturează forța ridicată, mai agresivă a fenomenelor meteo înregistrate”, declară Alin Enescu, Director Daune Gothaer Asigurări Reasigurări.

Independent de frecvența fenomenelor meteo față de anii anteriori, Gothaer îşi menține o durată medie redusă de instrumentare a dosarelor de daună deschise ca urmare a pagubelor produse de furtună, astfel încât să fie cu adevărat alături de clienții săi când au nevoie. Durata medie de instrumentare (de la data avizării până la data plăţii) pentru dosarele deschise de Gothaer ca urmare a evenimentelor meteo din 17.09.2017 în vestul și nord-vestul țării a fost de 4 zile.

”Datele de mai sus arată că furtuna reprezintă un risc ce nu poate fi ignorat în România. Locuințe și terenuri agricole deopotrivă sunt extrem de vulnerabile în fața acestui fenomen atmosferic ce se poate manifesta oricând, cu o intensitate sau severitate deseori greu de estimat. Produsele de asigurare de la Gothaer sunt construite special pentru a reprezenta un sprijin în astfel de situații, acoperind nu doar cele mai importante riscuri la care clienţii pot fi expuşi, dar oferind şi sprijin imediat, atât prin plata rapidă, sau avans, în cazul în care complexitatea dosarului o impune, astfel încât clienții Gothaer să poată beneficia de ajutor imediat”, completează Alin Enescu. 

 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Eu am avut o discuție, și pe această cale vreau să îi mulțumesc lui Alexandru Dedu că s-a gândit la Craiova ca și oraș gazdă, FRH contactase șapte cele mai importante echipe ale lumii: Rusia, Franța, Danemarca, Norvegia etc" -  viceprimarul Craiovei Adrian Cosman.

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.