Eveniment
Urmăriți internaţionali depistaţi de polițiștii doljeni
Ieri,14.06.2017, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Urmăriri în colaborare cu poliţişti din cadrul Poliţiei muncipiului Calafat au organizat şi executat o acţiune pe linia punerii în executare a mandatelor emise de instanțele de judecată.

În urma activităților investigative desfășurate au fost depistate două persoane urmărite la nivel internațioal, în baza unor mandate europene de arestare, respectiv: Z.DANIEL, 22 de ani, din municipiul Craiova, căutat de autorităţile judiciare din Germania pentru comiterea infracțiunii de furt şi  T.COSTINEL, 45 de ani, din comuna Cetate, Dolj pentru comiterea infracţiunii de furt. Cei doi doljeni au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, astfel fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 ore.

Cele două persoane au fost introduse în C.R.A.P. Dolj urmând a fi perfectate documentele în vederea extrădării.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Eu am avut o discuție, și pe această cale vreau să îi mulțumesc lui Alexandru Dedu că s-a gândit la Craiova ca și oraș gazdă, FRH contactase șapte cele mai importante echipe ale lumii: Rusia, Franța, Danemarca, Norvegia etc" -  viceprimarul Craiovei Adrian Cosman.

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.