Învăţământ
Și-a văzut împlinit visul copilăriei: un elev craiovean a fost admis la Academia Navală a SUA

Trei dintre elevii colegiilor militare din România au fost admiși la cele mai prestigioase unități de învățământ militarizat din Statele Unite ale Americii. Cornel Victor Barbu, elev al Colegiului Militar “Tudor Vladimirescu” din Craiova a fost acceptat la Academia Navală a SUA, din Annapolis, Maryland. Este așteptat pe tărâm american pe 18 iunie, unde va studia în următorii patru ani.  

Cornel Victor Barbu s-a transferat în urmă cu doi ani de la Colegiul Militar “Mihai Viteazul” la unitatea nou înființată în Craiova. Era mult mai aproape de Băile Herculane, de casa bunicilor și părinților lui. S-a adaptat imediat la viața din noul colegiu militar, s-a împrietenit cu colegii, cadrele militare și cu profesorii. A ales acest sistem de învățământ pentru că a fost mereu atras de poveștile bunicului său despre faptele eroice ale bărbaților din familia sa. “În primul rând, a fost o moștenire de familie, străbunicul meu a fost erou în Al Doilea Război Mondial, iar stră-străbunicul meu a fost erou în Primul Război”, povestește Cornel Barbu. Adolescentul iubește uniforma militară, însă iubește și apa, prin urmare în momentul în care i s-a ivit ocazia să își consolideze educația, nu a stat pe gânduri. La începutul clasei a XII-a, numărându-se printre elevii cu mediile cele mai bune din Colegiul Militar “Tudor Vladimiescu”, Cornel a putut să aplice pentru studii universitare în Statele Unite ale Americii. “La începutul acestui an școlar, primii zece la sută dintre elevii cu medii mai mari am fost anunțați că putem opta pentru o academie din Statele Unite ale Americii. Eu când am auzit nici nu am stat pe gânduri și am spus că vreau să încerc. Abia după aceea l-am anunțat pe fratele meu, pe părinți, pe bunici și au spus că eu dacă vreau să încerc ei mă susțin cu tot ce pot”, a relatat elevul Barbu.

A trecut toate testele

După ce a întocmit formalitățile, Cornel Victor Barbu a fost chemat în Capitală pentru a fi supus unor examene și teste fizice. „Pe data de 6 noiembrie 2017 am fost la București, am avut un test eliminatoriu în limba engleză, unde tebuia să obținem cel puțin 85 de puncte din 100, a doua zi am avut probele sportive, pe data de 8 am avut examenul psihologic, iar următoarea zi am susținut un interviu cu cadre militare din America și vizita medicală. Răspunsul l-am primit pe 24 aprilie”, a relatat tânărul. După ce a primit acceptul din partea oficialilor americani, adolescentul și-a anunțat familia. “Bunica mea exact așa mi-a spus: cu un ochii plâng, dar cu altul sunt fericită. Sunt bucuroși pentru mine, pentru ce am reușit, dar sunt triști pentru că o să vin foarte rar acasa”, a mai spus Cornel Barbu. În ultimii doi ani, tânărul ajungea acasă o dată la două săptămâni, însă odata plecat în Statele Unite ale Americii își va vedea familia mai rar. Cel mai grea va fi despărțirea de fratele lui și de bunicii lui, în casa cărora a crescut. Când va termina studiile în Statele Unite ale Americii, Cornel Barbu se va întoarce în România. “Am semnat un contact prin care mă angajez ca la terminarea studiilor să vin acasă și să pun în aplicare în țară tot ce am învățat la Academia Navală a SUA”, a mai spus tânărul. În urma ofertelor școlare făcute de căte armata americană, alți doi liceeni din România au fost acceptați în universități cu profil militar. Este vorba despre un elev care va studia la Academia Militară Americană din West Point și un altul care va urma cursurile Academiei Militare din Colorado.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.