Politic
ALDE Dolj: „Impozitul pe gospodărie va fi introdus doar atunci când toate condiţiile vor fi îndeplinite”

Marius Cristian Tuţă, Vicepreşedinte ALDE Dolj: ”Acest impozit va fi aplicat pentru a uşura, nu pentru a complica viaţa oamenilor şi a comunităţilor ”.

"ALDE, ca partid liberal modern, susţine orice sistem de impozitare care, pe de-o parte, vine în sprijinul cetăţenilor uşurându-le viaţa iar pe de altă parte creşte randamentul colectărilor de venituri la buget. Aplicarea acestui tip de impozit (pe venitul global sau pe gospodărie) va ajuta la combaterea evaziunii fiscale şi scoaterea din economia neagră a banilor care pot fi adusi la bugetul de stat şi folosiţi pentru dezvoltare. Totodată acest impozit, odată aplicat, va contribui decisiv la eliminarea concurenţei neloiale între bunii plătitori şi cei care fac evaziune fiscală. Prin impozitarea pe gospodărie, cetăţenii vor putea să-şi deducă o serie de cheltuieli (taxe şcolare, abonamente medicale, asigurări de viaţă şi de bunuri, renovări ale locuinţei, etc) ceea ce va fi în avantajul lor . Dezbaterile asupra noului sistem sunt abia la început, urmând a fi stabilite mecanismele de implementare a acestui sistem, timp în care vor putea exista consultări cu toate părţile interesate. Această implementare va presupune atât punerea la punct a administrării fiscale, cât şi a sistemului de gestionare a acestui impozit”, se arată într-un comunicat de presă al ALDE Dolj.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.