Politic
Cosmin Călin dorește alocarea unor fonduri din bugetul județului pentru mai multe proiecte inițiate de PNL Dolj

Liderul grupului consilierilor județeni ai Partidului Național Liberal, filiala Dolj, consideră că parte din bugetul județului ar trebui investit în mai multe proiecte, “având în vedere că implementarea lor poate duce la rezolvarea unor probleme ce trenează de prea mult timp”.

Propunerile PNL Dolj se referă la atragerea de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă în judeţul Dolj prin iniţierea unei colaborări interinstituționale cu Camera de Comerț şi Industrie Dolj, investiţii pentru asigurarea unui mediu steril în sălile de operaţii şi sălile de reanimare din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova prin finanţarea de către Consiliul Judeţean Dolj a achiziţiei unei instalaţii speciale de tratare a aerului, cu filtre tip HEPA şi flux laminar, precum şi a instalării şi punerii în funcţiune a acestui sistem în blocurile operatorii şi sălile de terapie intensivă. Una din principalele metode pentru limitarea şi eliminarea cauzelor care generează infecţiile asociate asistenţei medicale este asigurarea în sălile de operaţii şi sălile de reanimare a unui mediu în care aerul să fie filtrat şi purificat microbiologic. Totodată, liberalii doljeni solicită buget pentru reabilitarea şi reamenajarea Staţiei de Sterilizare precum şi achiziţia unor echipamente medicale specifice pentru sterilizare: sterilizator rapid cu generator de abur încorporat de 400 litri minimum şi 800 litri minimum şi sterilizator cu peroxid de hidrogen.

Consilierul județean Cosmin Călin susține că se mai dorește înființarea unui centru de depozitare a legumelor şi fructelor. “Locația propusă de noi este terenul deţinut de Consiliul Judeţean Dolj în zona Gherceşti - fosta unitate militară, pe care îl avem de mai mult timp și nu s-a făcut nimic aici.Centrul de colectare și depozitare frigorifică va reprezenta un real sprijin pentru agricultori și garanția unui comerț civilizat. Bugetul estimat pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic este de aproximativ 100.000 lei”, a explicat Cosmin Călin. Liberalii propun și ca pe amplasamentul actualului Stadion Tineretului să fie construit un bazin olimpic,  solicitând și reabilitarea DJ 604 Leu (DN 6) – Puţuri – Castranova – Apele Vii – Celaru – Marotinu de Jos – Zvorsca – Amărăştii de Sus – Amărăştii de Jos - Lim. Jud. Olt. “Reabilitarea acestui drum judeţean a fost demarată pe un tronson de-a lungul comunei Leu şi trebuie continuată. În prezent starea acestui drum judeţean este deplorabilă, iar cetăţenii din localităţile străbătute de acest drum solicită reabilitarea de urgenţă”, a concluzionat Cosmin Călin.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.