Politic
Fostul jurnalist Mihai Firică a devenit liberal

Fostul jurnalist craiovean Mihai Firică s-a alăturat organizației municipale Craiova a Partidului Național Liberal. În PNL Dolj s-a înscris şi avocatul Florin Gătejescu.

Mihai Firică a fost desemnat preşedintele Comisiei de Cultură din cadrul PNL Dolj, iar Florin Gătejescu va fi membru în cadrul Comisiei Juridice, el fiind specializat pe Codul Muncii. 

”Ne bucurăm că domnul Mihai Firică şi domnul Florin Gătejescu s-au alăturat partidului nostru. Mihai Firică este un jurnalist binecunoscut, iar  Florin Gătejescu este un avocat de succes şi preşedintele Asociaţiei Columbofililor din Dolj. La sfârșitul acestei săptămâni cei doi domni au fost cooptați în biroul municipal al PNL. Sunt doi oameni cu expertiză, iar Biroul Politic Județean l-a validat pe domnul Mihai Firică drept președinte al comisiei pentru cultură. El va coordona o comisie care va analiza activitatea instituțiilor de cultură cu finanțare de la stat. De asemenea, domnul Gătejescu va face parte din comisia juridică și expertiza domniei sale ne va ajuta în acest domeniu important”, a precizat Ștefan Stoica, președintele PNL Dolj.

În ultimele săptămâni, 128 noi membri au fost înscrişi în cadrul organizației municipale Craiova.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.