Politic
Liderii PNL vin în Dolj să îl susțină pe Ștefan Stoica pentru funcția de președinte al organizației doljene

Președintele Partidului Național Liberal Raluca Turcan, Cristian Bușoi, Cătălin Predoiu și Ludovic Orban vor participa joi după-amiază la lucrările ședinței Comitetului de Coordonare Județean al PNL Dolj, în cadrul căruia va fi ales liderul liberalilor doljeni. Pentru funcția de președinte al PNL Dolj candidează Ștefan Stoica, David Lupu și Marin Stoian.

Numărul total al delegaţilor va fi 500, urmând a fi aleasă și noua componență a Biroului Politic Județean, format din președinte; 2 prim-vicepreședinți, 8 vicepreședinți, preşedinte Comisia de Arbitraj; preşedinte Comisia de Revizie şi Cenzori; 15 membri aleşi de CCJ în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute și trezorier. Pentru a putea candida şi pentru a putea vota în cadrul alegerilor din 20.04.2017, membrii trebuie să aibă cotizația achitată inclusiv pentru luna precedentă aceleia în care se desfășoară ședința ( luna martie a anului 2017) conform deciziilor și prevederilor statutare.

Declaraţia zilei

"Eu am avut o discuție, și pe această cale vreau să îi mulțumesc lui Alexandru Dedu că s-a gândit la Craiova ca și oraș gazdă, FRH contactase șapte cele mai importante echipe ale lumii: Rusia, Franța, Danemarca, Norvegia etc" -  viceprimarul Craiovei Adrian Cosman.

Sondaj
Cine credeți că va câștiga funcția de primar al Craiovei în urma alegerilor parțiale din 11 iunie 2017?
Mario Ovidiu Oprea
Radu Preda
Mihail Genoiu
Claudiu Manda
candidat independent
candidat USR (fără nominalizare)
candidat ALDE (fără nominalizare)
© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.