Sport
Abonaţii Ştiinţei au prioritate la cumpărarea biletelor pentru meciul cu AC Milan

Posesorii de abonamente la meciurile din acest sezon ale Ştiinţei au prioritate la cumpărarea biletelor pentru meciul cu AC Milan, din turul 3 preliminar al Europa League, programat joi, 27 iulie, de la ora 21, pe arena „Municipal” din Severin.

Astfel, marţi, 18 iulie, doar abonaţii, care vor trebui să aibă asupra lor actul de identitate, îţi pot achiziţiona bilete la meciul de gală cu “Diavolii milanezi”. De miercuri îşi vor putea cumpăra bilete şi restul fanilor, însă posesorii de abonamente vor avea la dispoziție o casă de bilete specială.

Prețurile biletelor pentru partida Universitatea Craiova – A.C. Milan sunt: 35 de lei la peluză, 65 de lei la tribuna a II-a, 80 de lei la tribuna I şi 200 de lei la tribuna 0. Biletele vor fi puse în vânzare începând de marți, 18 iulie, la ora 10, la casele de bilete de la Sala Polivalentă din Craiova, al căror program de funcționare va fi zilnic între orele 10 – 19. Sâmbătă, 22 iulie, se vor vinde bilete la meciul Universitatea – AC Milan şi în Turnu Severin.

Declaraţia zilei

"Eu am avut o discuție, și pe această cale vreau să îi mulțumesc lui Alexandru Dedu că s-a gândit la Craiova ca și oraș gazdă, FRH contactase șapte cele mai importante echipe ale lumii: Rusia, Franța, Danemarca, Norvegia etc" -  viceprimarul Craiovei Adrian Cosman.

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.