Sport
Academia Universității Craiova, locul 7 în țară - Clasament FRF

Din academiile de copii și juniori clasificate în 2019, un procent de 78% au punctaj mult mai bun în acest an. Ripensia este clubul cu creșterea cea mai mare, FC Viitorul rămâne lider național iar Sport Team cea mai bine clasată academie privată.

FRF a demarat din 2019 procesul de clasificare pe baza standardelor de calitate a academiilor, cluburilor cu activitate de copii și juniori și centrelor pentru fotbal juvenil din România. Proiectul a fost configurat cu sprijinul companiei olandeze NMC Bright, cu peste 15 ani de experiență în evaluarea, clasificarea și activitatea de consultanță a academiilor europene.  În ediția 2020 a proiectului, cea de-a doua, un total de 69 de cluburi participante în competițiile de juniori FRF au fost clasificate, în urma cererii lor. Dintre acestea, 11 cluburi reprezintă premiere în sistemul de clasificare. 

Din cele 58 de academii clasificate în 2019 care au solicitat clasificarea și în 2020, doar 13 au obținut punctaj mai mic decât anul precedent, în vreme ce 45 au obținut punctaj mai bun. Practic, un procent de 78% din academii au evoluat la nivel calitativ.

 

Universitatea Craiova se clasează pe locul 7 în topul academiilor întocmit de Federația Română de Fotbal. CSJ Știința U Craiova ocupă locul 22, în timp ce Academia de Fotbal „Gică Popescu” este pe 24.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.