Sport
Alb-albaştrii au făcut scor în ultimul amical din Austria

Universitatea Craiova a încheiat cu un succes net stagiul de pregătire din Austria, învingând cu 4-0 formaţia secundă a clubului austriac Wacker Innsbruck. Croatul Dominik Glavina a deschis scorul în minutul 7, Alex Mateiu a reuşit o dublă în repriza secundă, iar tânărul de 18 ani Raul Baicu a stabilit scorul final, în minutul 85. 

Universitatea Craiova a evoluat în următoarea componenţă: Pigliacelli (60 L. Popescu) – Kelic (60 R. Popa), Gardoş - căpitan, Tiago Ferreira – Dimitrov (46 Martic), Mateiu, Zlatinski (46 Rossi), Bancu (73 Briceag) – Bărbuţ (60 Baicu), Glavina (73 Borţa), Mihăilă (60 Markovic).

În celelalte două amicale din Austria, alb-albaştrii pierduseră cu Varen Nagasaki (Japonia), scor 0-1, şi cu FC Ufa (Rusia), scor 2-3.

Nu au fost folosiţi, din cauza unor accidentări, Burlacu şi Mitriţă, iar Gustavo a plecat deja în China, pentru a semna cu formaţia Liaoning Whowin, clubul încasând pentru el 800.000 de euro. Ultima achiziţie a juveţilor, Alex Cicâldău, se va alătura lotului luni, când alb-albaştrii îşi vor relua antrenamentele, în Bănie. 

Oltenii încheie vineri stagiul din Austria şi vor reveni acasă pentru a pregăti Supercupa României, cu CFR Cluj, programată pe pe 14 iulie, de la ora 20.30, pe arena „Ion Oblemenco”.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.