Sport
Alex Ioniță a sosit în Bănie! „Îmi doresc să iau titlul cu Universitatea”

Clubul Universitatea Craiova a anunțat faptul că a ajuns la un acord cu Alex Ioniță, urmând ca acesta să efectueze mâine dimineață vizita medicală la Craiova.

Jucătorul a ajuns în această după amiază la Craiova și a oferit primele declarații: „Ar fi un vis care ar putea deveni realitate să iau titlu cu Universitatea, știu că din 1991 n-au mai luat titlu, e devreme, vom vedea care sunt obiectivele.” Ioniță spune că a rămas impresionat de fanii Științei „Sincer, mi-am dorit să vin la Craiova de acum doi ani, datorită fanilor, datorită a tot ce înseamnă Universitatea. Nu vreau să vorbesc de CFR, vreau să profit de acest moment. Îmi plac suporterii, îmi doresc să fac parte din această echipă. Rapid e echipa mea de suflet, dar sper ca și Craiova să fie la fel. Dacă voi reuși să fac o treabă bună și să fiu apreciat, îmi voi face un tatuaj cu un leu.”

Acesta poate debuta chiar în deplasarea din Europa League: „Îmi doresc să marchez, însă cel mai important ar fi să ajut echipa. Dacă mă încradez în strategia domnului Papură, da, sper să prind echipa în primul meci din Europa League”.

 

Alexandru Ioniță se va prezenta sâmbătă, la prima ședință de pregătire a echipei antrenate de Papură de după revenirea în țară. Universitatea Craiova va avea opțiunea de cumpărare a jucătorului după expirarea împrumutului de un an.

Atacantul de 24 de ani este cotat la 600.000 de euro și va fi prezent pe lista UEFA pentru „dubla” cu FK Sabail. 

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.