Sport
Alex Mitriţă: „Suntem favoriţi cu Dinamo, suntem echipa mai bine clasată şi jucăm un fotbal frumos”

Universitatea Craiova reia campionatul duminică, de la ora 20.45, cu derby-ul din Ştefan cel Mare, contra lui Dinamo. Deşi doi jucători importanţi sunt suspendaţi, Băluţă şi Kelic, optimismul predomină în rândul alb-albaştrilor, iar Alex Mitriţă spune că Ştiinţa nu va avea probleme să câştige dacă va pune în practică tactica pregătită.

 „Trebuie să intrăm sută la sută pregătiţi, fiindcă va fi un meci foarte greu, Dinamo vrea să ajungă în play-off, dar dacă vom pune în practică tot ce am pregătit, atunci nu vom avea probleme. Noi suntem echipa favorită, echipa mai bine clasată, echipa care joacă un fotbal frumos. Îmi este frică numai de atitudinea noastră, dacă vom avea atitudinea potrivită, atunci vom câştiga. Am mare încredere în echipa noastră, de asta am şi venit la Universitatea, pentru suporteri, pentru oraş. Am plecat din Italia să-mi ajut echipa, să joc la mine în oraş, cu 30.000 de fani în tribune” a declarat Mitriţă.

În schimb, Devis Mangia este mai rezervat în privinţa şanselor de victorie în Ştefan cel Mare şi nu este sigur că va fi un meci spectaculos, ţinând cont de miză. „E un meci foarte greu, cu o echipă bună, care se bate pentru play-off şi care a schimbat mulţi jucători. Eu preferam să jucăm pe Arena Naţională, dar Dinamo decide unde se joacă. Cred că vom avem mulţi suporteri şi acolo. Ambele meciuri cu Dinamo sunt importante, dar primul este întotdeauna cel mai important. Sper să fie un meci de calitate, aşa cum au fost cele cu Viitorul şi CFR Cluj, dar nu sunt sigur că va fi aşa”.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.