Sport
Apreciați de LPF! Doi jucători au prins echipa etapei

Oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au dat publicității numele jucătorilor care fac parte din echipa etapei scurse. 

Cei doi mijlocași ai Științei, ambii marcatori în disputa contra FCSB-ului, au fost evidențiați de reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal. Cicâldău și Nistor au fost incluși în cel mai bun prim unsprezece al etapei care tocmai s-a scurs.

 

Dan Nistor (Universitatea Craiova / 32 de ani / 11 jocuri pentru Universitatea) - Este jucătorul care dă echilibru echipei. Aflat la meciul 300 în CASA Liga 1, a marcat un gol din penalty, reuşita sa dovedindu-se a fi decisivă.

Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova / 23 de ani / 30 jocuri) - Prinde pentru a patraa rundă la rând echipa etapei, fiind singurul care a reuşit o astfel de performanţă în play-off. A înscris pentru a 13-a oară în campionatul curent.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.