Astra a primit testul coronavirus pentru jucătorul cu probleme: Crepulja este pozitiv cu coronavirus!
Rezultatul testului realizat de jucătorul Astrei Giurgiu a ieşit pozitiv, astfel că duelul cu Universitatea Craiova nu se va disputa! „El a avut febră și azi l-am testat. Rezultatul va veni în jurul orei 16:00. Nu știu ce se va întâmpla cu meciul dacă va fi găsit pozitivi. Doctorii ne-au spus că temperatura pe care a avut-o nu e de COVID-19. În plus, el are simțul mirosului și simțul gustului. Vom vedea ce va fi”, a declarat Dani Coman pentru gsp.ro.
Dacă nu se va întâmpla un caz asemănător ca cel de la Poli Iași, când Cabral a fost testat de două ori, iar al doilea a ieșit negativ, iar partida s-a jucat a doua zi, campionatul nu se va mai putea termina până pe 3 august, căci protocolul impune un intervat de 5 zile de teste.
„Dacă recurgem la alte scenarii am avea probleme de contract. Discutăm și scenariul ca să se dispute un meci Universitatea Craiova – CFR Cluj ca o finală, dar este puțin probabil să se întâmple pentru că nu avem acoperire regulamentară”, a declarat Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal.
ANUNȚ OFICIAL LPF: „Meciul dintre Astra Giurgiu și Universitatea Craiova, contând pentru etapa a 9-a play-off, programat să se dispute miercuri, 29 iulie, cu începere de la ora 21.30, nu se va mai juca din cauza apariției unui caz de infectare cu COVID-19 în cadrul echipei gazdă.”