Sport
Balint ţine cu Universitatea în această seară: „Mi-ar fi plăcut să fiu antrenorul Craiovei astăzi”

Chiar dacă este o legendă pentru Steaua Bucureşti, fostul antrenor al Ştiinţei, Gabi Balint, spune că are nicio legătură cu FCSB şi speră ca Universitatea să bată în această seară.

Prezent în Bănie cu ocazia unei acţiuni a unei băuturi alcoolice a cărei imagine este el, împreună cu Bogdan Stelea, Gabi Balint speră ca Piţurcă să aibă parte de un debut perfect pe banca tehnică a Ştiinţei: E un nou început şi eu am încredere mare că Victor Piţurcă va face din Craiova campioană, pentru că e un antrenor meticulos, bine pregătit, un antrenor care ştie ce vrea. E meci de stat pe bancă, mi-aş fi dorit să fiu la meciul ăsta pe banca Craiovei. Sper că va fi un spectacol fotbalistic frumos, pentru că ambele echipe sunt ofensive, ambele echipe vor juca fotbal, nu sunt echipe care să se închidă, sunt tehnice."

 

Balint spune că este mai apropiat de Universitatea, decât de FCSB: Clar că mă leagă mult mai multe lucruri de Craiova decât de FCSB în momentul ăsta. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar asta e, nu am nimic comun cu FCSB."

 

Gabi Balint a fost antrenorul care a reuşit promovarea cu Universitatea Craiova în 2014 şi cel care l-a promovat pe Andrei Ivan la echipa mare.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.