Sport
Bogdan Burcea vrea un nou wild-card de cupe europene pentru SCM Craiova

Unul dintre invitaţii emisiunii Fotbal Plus, la Oltenia TV, a fost antrenorul echipei feminine de handbal SCM Craiova şi selecţioner al naţionalei feminine, Bogdan Burcea. Acesta a împlinit 48 de ani pe 8 mai, dată la care mai sunt născuţi Dan Pascu, Victor Piţurcă, Ekaterina Dzhukeva sau Dora Mustăţea. O altă aniversare plăcută este împlinirea a doi ani, pe 11 mai, de la cucerirea Cupei EHF de către SCM Craiova, aceea fiind cea mai mare performanţă din istorie a unei echipe din Bănie.  

Bogdan Burcea îşi doreşte ca, în virtutea acelui sezon magistral, SCM Craiova să mai primească şi anul acesta dreptul de a solicita un wild-card din partea EHF, la fel ca anul trecut, ţinând cont că sezonul s-a încheiat cu 6 etape rămase de disputat, din cauza pandemiei de coronavirus, iar echipa din Bănie nu a mai avut astfel şansa de a obţine pe teren un loc de cupă europeană, iar programul era unul accesibil. Bogdan Burcea s-a declarat optimist în privinţa viitorului SCM Craiova, spunând că se vor face achiziţii de calitate. 

"Viaţa asta sedentară ne omoară uşor-uşor. Sper ca lumea să depăşească aceste momente şi să revenim la normalitate. Sper ca în luna iunie să ne reluăm activitatea. Nu va retrograda nimeni, prima ligă se va desfăşura cu 16 echipe, ceea ce nu e rău deloc. Craiova nu mai luată în calcul de ceva timp de FRH. Putem să vedem ce a făcut ce a făcut Craiova pentru handbalul românesc, să-i dea dreptul să solicite un wild-card, pe care l-ar primi de la EHF. Să se ia în calcul că puteam câştiga 5 din 6 meciuri pe care le mai aveam şi puteam termina pe locul 5 fără probleme. Şi cu jumătate de echipă am fost la un gol de sferturile Cupei EHF, anul trecut. Am revăzut finala şi trăiesc aceleaşi emoţii de fiecare dată. Cunoscătorii ne-au caracterizat drept norocoşi, dar mă bucur că am fost nococoşi de vreo 12 ori. Sunt fericit pentru ce am realizat atunci. Cred că va trece mult timp până va reuşi cineva să ne egaleze performanţa. A fost un moment de graţie al Iuliei. Am trăit astfel de momente şi la Togliatti, şi cu Kastamonu, în semifinale. Viitorul sună bine pentru SCM Craiova, se vor face achiziţii bune" au fost câteva dintre declaraţiile lui Bogdan Burcea, la emisiunea Fotbal Plus. 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.