Sport
Campioanele au început în forță grupa din Cupa EHF, victorie cu Nykobing: 18-12

Deținătoarea Cupei EHF, SCM Craiova, a început cu dreptul parcursul în grupele actualei ediții, trecând cu 18-12 de deținătoarea Cupei și a locului secund în Danemarca, Nykobing Falster. Polivalenta a fost plină și cei 4.000 de fani au avut contribuția lor importantă la succesul fetelor.

Deși a fost lipsită de vedete precum Zamfir, Ţicu și Costa, echipa lui Bogdan Burcea a fost impenetrabilă în apărare şi a punctat când avut ocazia, având si un portar, Dzukheva, în seară deosebită.

La final, Bogdan Burcea a declarat: Nykobing este o echipă cu pretenţii în această competiţie. Problemele pe care le-am traversat în ultimele 5 luni nu ne-au dat voie să avem cea mai adecvată pregătire. Mă bucur totuşi că am reuşit să ne mobilizăm, că am reuşit o victorie. Îmi doream un succes la un gol, dar am licitat în faţa fetelor, le-am spus că este foarte important să câştigăm la o diferenţă mai mare, ţinând cont că al doilea meci împotriva lor va fi în deplasare. Opţiunile noastre au fost limitate şi încă sunt limitate ţinând cont de programul pe care îl avem, cu meciuri din trei în trei zile. Pentru mine, cel mai important lucru rămâne campionatul. Consider că poziţia pe care ne aflăm (n.r. locul 5) nu o merităm. Este exclusiv din vina noastră că ne aflăm pe acest loc. Dorim pe cât posibil să recuperăm terenul pierdut şi să dovedim ca şi astăzi, când am jucat pentru România cu onoare şi determinare, că o putem face şi în România pentru Craiova"

Au jucat pentru SCM Craiova: Dzukheva, Curment (portari), Seric 4 goluri, Ianăşi 4, Trifunovic 2, Tătar 2, Vizitiu 2, Fachinello 2, Tănăsie 2, Nikolic, Șelaru, Gjorchevska.

La oaspetele au evoluat: Hauge, Greve – portari; Nielsen, E. Westberg 3, Sunami, Jakobsen, Lagerquist 1, Ikehara 2, Pedersen 3, Olsen, Wallen, Housheer 1, Kristiansen 2. 

Următorul meci al Craiovei este peste o săptămână, în Spania, cu Super Amara Bera Bera. Până atunci, echipa lui Burcea joacă în Liga Florilor, cu HC Zalău, 

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.