Căpitan al Universităţii Craiova în prima repriză a meciului din Cupa României, cu Progresul Spartac, Dan Nistor i-a predat la pauză banderola lui Nicuşor Bancu, care l-a înlocuit pe Vătăjelu. Nistor a făcut un bilanţ al momentelor negre ale anului şi spune că ratarea titlului în vară l-a afectat mai mult decât pandemia sau decesul lui Maradona. În meciul decisiv pentru titlu, cu CFR Cluj, Nistor a deschis scorul, dar ardelenii au punctat apoi de trei ori.
„Ne pare nespus de rău că a plecat o legendă dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească pe Maradona. Am văzut şi acel mesaj al suporterilor, care ne-a impresionat. Cel mai negru lucru pentru mine nu a fost pandemia şi nici moartea lui Maradona, ci faptul că nu am luat campionatul cu Craiova. Despre pandemie, trebuie să fim atenţi ce facem, pe unde umblăm, iar de murit, toţi murim. În Cupă era important să câştigăm şi să ne calificăm mai departe. A fost un antrenament bun pentru meciurile următoare. Ne-am încălzit mai greu, a fost foarte frig afară. E foarte devreme să vorbim despre event sau lucruri din astea. Mai avem patru meciuri anul acesta şi este important să câştigăm cât mai multe puncte şi după ce tragem linie vom vedea unde vom fi. Ne dorim maximum de puncte, dar vom vedea dacă suntem în stare să le luăm. Ne bucurăm pentru Ivan Mamut că începe să se integreze, sper să nu se oprească aici şi să marcheze şi în campionat. Puţin ne interesează scorul meciurilor, importante sunt punctele, nu spectacolul” a spus Dan Nistor.