Sport
Cicâldău, la Universitatea pentru 1 milion de euro!

Mijlocaşul de 21 de ani de la Viitorul Constanţa, Alexandru Cicâldău, este aproape de a semna un contract pe 4 ani cu Universitatea Craiova, club care îi oferă lui Gică Hagi 1  milion de euro plus 30 la sută dintr-un viitor transfer. Cicâldău este internaţional de tineret şi a debutat şi în naţionala mare României, în amicalul disputat de tricolori în Austria contra Chile, scor 3-2. 

Universitatea se întăreşte astfel în compartimentul median, unde avea cele mai mari probleme, Cicâldău urmând să vină pe postul unde concurau Zlatinski, Rossi şi Mateiu. Cicâldău, originar din Medgidia, a fost dorit şi de FCSB. El va împlini 21 de ani chiar duminică, putând fi folosit în acest sezon şi ca jucător "under". 

Suma plătită pentru Cicâldău este cea mai mare cheltuită de clubul din Bănie pentru achiziţia unui jucător, până acum în pole position fiind transferul lui Mitriţă de la Pescara, pentru 700.000 de euro. 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.