Sport
Condiții de acces la partida de baschet masculin SCM U Craiova - CSM Oradea

Baschetbaliștii debutează în noul sezon competițional vineri, 24.09.2021, ora 20:00 cu meciul tur din prima fază a Cupei României în partida în care SCM Universitatea Craiova întâlnește formația CSM CSU Oradea.

Având în vedere faptul că în municipiul Craiova incidența cazurilor de infectați cu virusul SARS-CoV-2 a depășit limita de 3/1.000 de locuitori se vor aplica reglementările prevăzute la punctul a), art. 1 din HOTĂRÂRE nr. 70 din 16.09.2021:

 

" În localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, desfășurarea competițiilor sportive organizate în spații închise sau deschise, poate fi realizată cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, doar dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS CoV-2 și sunt asigurate măsuri pentru purtarea măștii de protecție și o distanță de minimum 1 metru între spectatori;"

 

Pentru a veni în sprijinul spectatorilor care doresc să participe la primul joc oficial al sezonului partenerul nostru tradițional VITAPLUS Medical va avea deschis centrul de testare din incinta Sălii Polivalente, vineri 24.09.2021,, cu începere de la ora 16:00, iar prețul unui test antigen va fi de 25 de lei.

Prețul unui bilet de acces în Sala Polivalentă, la partida de baschet masculin SCM Universitatea Craiova - CSM Oradea, este de 10 lei.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.