Sport
Conducerea Ştiinţei, în frunte cu Mihai Rotaru, infectată cu coronavirus!

După ultimele teste de COVID 19 efectuate de gruparea din Bănie, aproape toată conducerea clubului au fost depistată infectată cu coronavirus. Conform rezultatelor sosite marţi, finanţatorul Mihai Rotaru, preşedintele Sorin Cârţu, directorul executiv Ovidiu Costeşin şi managerul general Marcel Popescu au fost găsiţi pozitiv. Cei 4 vor fi izolaţi în perioada următoare. 

Finanţatorul Mihai Rotaru anunţase amenzi mari pentru cei din cadrul clubului care urmau să fie depistaţi cu coronavirus, dar aceasta decizie nu a fost pusă în aplicare. „Și noi avem emoții mari, pentru că nu mai sunt focare, ci transmitere comunitară. Cine vine infectat să primească o amendă de 10.000 de euro, a doua oară o dublăm”, declarase Mihai Rotaru. 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.