Sport
Corneliu Papură: „Fiecare meci e greu de câștigat”

Oltenii nu au prea mult timp la dispoziție de odihnă până la partida cu Voluntari. Sâmbătă,  Știința a remizat cu Viitorul, iar marți are loc un nou duel. Corneliu Papură a susținut conferința de presă premărgătoare jocului.

„Fiecare meci e greu de câștigat. Poate pe hârtie suntem favoriți, dar lucrurile în teren se desfășoară altfel. Trebuie să fim concentrați pentru fiecare fază și să câștigăm. Sunt obligatorii 9 puncte în următoarele trei meciuri, dar cred că puteam să scoatem mai mult și de la partidele anterioare.

 

Nu știu care va fi tactica celor de la Voluntari, nu știu dacă se vor închide, dar niciun meci nu este ușor. Nu înseamnă că dacă joci cu patru vârfuri ești ofensiv sau dacă joci cu șapte fundași ești defensiv, este o chestie doar de abordare. Trebuie să ne motivăm și să fim pregătiți pentru orice meci. Nu am început anul așa cum ne doream, dar trebuie să continuăm să muncim. În fotbal lucrurile nu se desfășoară așa cum îți dorești, dar suntem pierzători dacă nu luptăm să câștigăm fiecare meci și noi vrem să ne considerăm învingători”, a adăugat Papură.

 

Mai sunt multe meciuri de disputat și chiar dacă nu am avut un început așa cum ne-am dorit suntem acolo în primele trei. Suntem în discuții cu niște jucători, acum rămâne de văzut dacă se va reuși vreun transfer. Orice jucător e bine venit, cu cât ai un lot mai numeros cu atât ai alegeri mai multe de făcut”, a declarat antrenorul Craiovei despre eventualitatea unor transferuri. 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

Primăria Craiova a anunțat într-o postare pe Facebook că Poliția Locală a identificat șoferul care a mers cu mașina câțiva zeci de metri pe trotuar, joi, 11 februarie. Dacă în postarea inițială se spunea că oamenii legii au amendat șoferul și i-au ridicat mașina, ulterior reprezentanții Primăriei au revenit și au precizat că autoturismul șoferului a fost ridicat pentru că a parcat neregulamentar, fără legătură cu incidentul din ziua anterioară.

© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.