Sport
Craiova a jucat, FCSB a câştigat. Din nou.

În faţa a 25.000 de spectatori, Universitatea Craiova a avut o prestaţie onorabilă, dar a pierdut un nou derby cu FCSB, scor 0-2. Tănase a deschis scorul dintr-un penalty provocat de Donkor. Denis Man a stabilit scorul final la ultima fază a meciului. Cicâldău, Dimitrov, şi Mihăilă, în două rânduri, au ratat ocaziile importante ale Ştiinţei. 

Alb-albaştrii pierd orice şansă la locul secund şi au de apărat poziţia a treia în ultimele 2 etape, în care întâlnesc CFR Cluj, în deplasare, şi Viitorul, acasă. Universitatea are nevoie de 4 puncte în aceste două partide pentru a fi sigură de podium şi de prezenţa în cupele europene. 

La final, antrenorul Ştiinţei, Cornel Papură, a declarat: Eram încrezător că vom reuşi un rezultat pozitiv, având în vedere publicul numeros, i-am simţit pe băieţi capacitaţi. Am adus mingea în faţa porţii, regretul e pentru publicul care a venit. Suntem la trei puncte de Viitorul, nu ştiu care e problema. Am arătat un joc bun în faţa echipei de pe locul doi. La fotbal e posibil orice, sunt convins şi vom încerca împreună să dăm totul pentru a câştiga meciurile. Consider că toţi jucătorii pot face faţă unui joc de prima ligă. Cred că Donkor a luat o decizie rea, în sensul de a pleca din zona centrală asupra unui jucător care nu ne punea pericol. A luat o decizie bizară, a fost neglijent. Să sperăm că el va înţelege din greşeile pe care le face şi sperăm să nu le mai facă"

Căpitanul alb-albaştrilor, Nicuşor Bancu, a spus: "Din păcate am pierdut, dar pot să spun că am făcut un meci foarte bun, am avut atitudine foarte bună, ocazii foarte mari de a înscrie. Fotbalul, ca de obicei, te pedepseşte când nu înscrii tu. Ei au marcat în faza de la 11 metri, după aceea noi ne-am deschis, am vrut să egalăm. Până la final a venit şi golul 2 şi s-a închis cu totul meciul. Din păcate, un rezultat negativ pentru noi, dar vreau să le mulţumesc suporterilor pentru că au venit să ne susţină, ne-au aplaudat la final şi sper acum să mergem la CFR şi să obţinem un rezultat pozitiv. Pot să spun că astăzi au fost foarte norocoşi, nu numai norocoşi, nu au jucat mai nimic, mai ales prima repriză. Au fost ocazii clare ale noastre de a marca, Pufi a fost într-o zi mare. Cu noi face meciuri incredibile, iarăşi a apărat foarte bine. Dacă noi înscriam, cred că altfel era meciul şi rezultatul. Trebuie să ne menţinem pe locul 3 pentru că ar fi foarte trist pentru noi să cădem pe 4"

Universitatea Craiova – FCSB 0-2

Au marcat: Fl. Tănase 34 pen., Man 90+5.  

Stadion: “Ion Oblemenco”, spectatori: 25.000.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Dimitrov, Donkor, Kelic, Bancu – Mateiu, Fedele (85 Baicu), Cicâldău – Bărbuţ (68 Meza Colli), Mihăilă, Cristea (46 Carlos Fortes). Antrenor: Cornel Papură.

FCSB: Bălgrădean – Benzar, Bălaşa (82 Teixeira), Planic, Junior Morais – I. Cristea, Filip – Man, Tănase, Coman (73 M. Roman) – Gnohere (15 Hora). Antrenor: Mihai Teja.

Arbitru: Istvan Kovacs.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

Sondaj
Cine are dreptate în situația lui Gică Popescu?
Clubul are dreptate, Popescu este un simbol pentru Oltenia
Suporterii au dreptate, trădarea nu se iartă
© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.