Sport
Universitatea Craiova pierde primul meci din noul sezon

În etapa cu numărul opt din Liga 1, Universitatea Craiova a primit vizita formaţiei Academica Clinceni. Singurul gol al meciului a fost marcat de Juan Cascini (min. 58). Oltenii pierd primul meci din acest sezon.

Academica Clinceni nu a venit la plimbare prin Bănie şi a avut o ocazie importantă de a marca la prima fază de atac. Cordea a primit o pasă filtrantă, l-a driblat pe Pigliacelli, dar a trimis prea încet spre poartă. Mitran a intervenit, dar mingea a ajuns la Morar, însă nu a reuşit să marcheze şi, până la urmă, tânărul jucător al Ştiinţei a degajat. O importantă ocazie de a înscrie a avut şi Acka, dar foarfeca sa laterală a trecut pe lângă poartă. Cea mai importantă fază a Universităţii în prima parte a fost lovitura de cap a lui Baiaram din minutul 37, însă portarul oaspeţilor, Vâlceanu, a respins în bară. În prelungirile reprizei, Andrei Ivan a trimis cu capul o minge periculoasă, însă doar neşansa a făcut ca scorul să rămână neschimbat.

 

 Chiar dacă trupa lui Bergodi a avut şansa de a marca prin Baiaram în debutul părţii secunde, oaspeţii au fost cei care au deschis scorul în minutul 57, prin Cascini, găsit bine de Rusescu. 

Lovitura de cap a aceluiaşi Baiaram din minutul 70 a trecut peste poartă. Ştiinţa a continuat să aibă posesia şi să fie periculoasă, însă fără sorţi de izbândă. Intrarea lui Ofosu a dinamizat jocul ofensiv, iar acesta a fost aproape să ofere un assist în minutul 77, dar Tudorie, intrat şi el în repriza a doua, a trimis cu capul puţin pe lângă poarta lui Vâlceanu. Portarul Clinceniului a avut şi o intervenţie salvatoare la ocazia lui Bălaşa din minutul 84. Ilfovenii au fost înghesuiţi în careu, dar au ţinut de rezultat, iar Craiova pierde primul meci din acest sezon. Sâmbăta viitoare, Universitatea dă piept cu Hermannstadt, în deplasare.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.