Sport
Evoluție foarte bună pentru Mihăilă în partida cu Udinese

După egalul cu Udinese, scor 2-2, Valentin Mihăilă a fost lăudat de antrenorul său. Românul a scos lovitura de la 11 metri din care Parma a condus cu 2-0. 

„Gervinho nu a jucat din motive tactice. Mihăila s-a mișcat excelent, la fel ca și Karamoh”, a spus Roberto D’Aversa, după remiza cu Udinese.  Conform Sofa ScoreMihăilă a primit nota 7.1 pentru prestația din Parma - Udinese, scor 2-2.

„Mihăilă a arătat că poate aduce acea sclipire, acea schimbare de ritm pe care jocul Parmei nu o are în acest moment. Chiar dacă nu e suficient de matur, a demonostrat personalitate, a fost liderul de pe teren în minutele jucate”, a scris recent Niccola Pasto, într-un articol publicat pe ParmaLive.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

Primăria Craiova a anunțat într-o postare pe Facebook că Poliția Locală a identificat șoferul care a mers cu mașina câțiva zeci de metri pe trotuar, joi, 11 februarie. Dacă în postarea inițială se spunea că oamenii legii au amendat șoferul și i-au ridicat mașina, ulterior reprezentanții Primăriei au revenit și au precizat că autoturismul șoferului a fost ridicat pentru că a parcat neregulamentar, fără legătură cu incidentul din ziua anterioară.

© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.