Sport
FRF vrea „dezlegare” pentru fotbal: „Impactul e de 740 milioane de euro. Contribuim şi la ieșirea din anxietatea socială”

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a avertizat, într-o intervenţie la tv ProX, că fotbalul din România ar putea fi afectat iremediabil dacă nu se reiau cât mai curând competiţiile, menţionând şi câteva scenarii pregătite pentru reînceperea campionatelor. În acest sens, FRF a emis un comunicat prin care pledează pentru reluarea cât mai rapidă a competiţiilor, chiar fără spectatori în tribune, în acest sens fiind nevoie ca echipele să se poată antrena înainte de încheierea stării de urgenţă.

Iată comunicatul FRF:

Federația Română de Fotbal, prin statutul ei de leadership în rândul organizațiilor sportive din România, prin rolul de coordonator al activității fotbalistice și cel de organizator de evenimente sportive majore în țara noastră, își declară capacitatea de a contribui la repornirea economiei și la ieșirea din anxietatea socială determinată de restricțiile și provocările acestei crize.

Încă de la începutul crizei cauzate de pandemie, FRF a analizat prompt dimensiunile posibile ale efectelor acesteia și a avut reacție imediată la toate deciziile luate de Guvern, prin intermediul Comitetului format la nivelul FRF și dedicat situației COVID-19.

Pe 12 martie, cu 4 zile înainte de instituirea stării de urgență în România, Federația Română de Fotbal a decis să întrerupă toate competițiile de fotbal, masculin și feminin, precum și de futsal, organizate în România. Această decizie a fost luată în contextul creșterii pericolului epidemiologic și luând în considerare deciziile Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență.

FRF a evitat scenariul disputării partidelor fără spectatori, considerând că deplasarea echipelor, staff-urilor tehnice și administrative, precum și implicarea celor responsabili în buna desfășurare a evenimentelor ar fi constituit un risc major. La momentul când Federația Română de Fotbal a decis întreruperea competițiilor, doar două țări luaseră o hotărâre similară: Spania și Italia.

“Reluarea fotbalului va avea un impact major asupra societății”

“Ținând cont de rolul pe care fotbalul îl are în societatea noastră și de impactul lui în economia României, vom continua să fim un partener al Statului și să contribuim la repornirea economiei. Impactul estimat al fotbalului în România este astăzi în valoare de 740 milioane de Euro, prin contribuție directă la economia națională (183 mil. €), economii în sistemul de sănătate (503.2 mil. €) și beneficii sociale (53.8 mil €)”, precizează Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

“Implicit, vom aduce, ca și până acum, o contribuție semnificativă la parcursul întregii societăți, pentru că fotbalul înseamnă valoare adăugată și prin prisma valorilor sociale și comunitare. Prin reluarea competițiilor putem să contribuim la ieșirea din anxietatea socială. Acest lucru îl putem face în primă fază chiar dacă nu vom permite spectatorilor să fie prezenți pe stadioane”, completează Răzvan Burleanu.

Concepte în lucru: minimum de persoane implicate în organizarea meciurilor

La nivel național, Federația Română de Fotbal organizează 52 de competiții de seniori, juniori, fotbal feminin, futsal și fotbal de bază (grassroots).

Peste 700.000 de mii de practicanți ai fotbalului avem în România, iar aproape jumătate dintre aceștia o fac într-un mod organizat, adică sunt jucători legitimați sau participanți constanți într-o competiție fotbalistică.

“Lucrăm la un concept unitar dedicat disputării meciurilor, cu un număr minim de persoane implicate în organizare și cu un timp minim de implicare pentru acestea. De la responsabilii pentru buna desfășurare a meciului, până la reprezentanții media. În același timp, lucrăm la un protocol medical care să fie respectat de toate cluburile angrenate în competițiile noastre. Societatea are nevoie de fotbal, dar trebuie să fim pregătiți la reluarea competițiilor. Odată fotbalul repornit vom reuși să redăm societății o bucată din ceea ce înseamnă viața normală!”, conchide președintele FRF."

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.