Sport
Handbalistele Craiovei şi-au aflat adversarele din Cupa EHF

Federaţia Europeană de Handbal a stabilit, prin tragerea la sorţi efectuată la Viena, meciurile din primele două tururi preliminare ale Cupei EHF. Astfel, câştigătoarea competiţiei din sezonul 2017/2018, SCM Craiova, va întâlni, în primul tur preliminar, formaţia Jomi Salerno din Italia. Prima manşă va avea loc pe 14/15 septembrie, în Sala Polivalentă din Craiova.

Dacă echipa pregătită de Bogdan Burcea se va califica, în turul II preliminar va evolua împotriva formaţiei Tertnes Bergen (Norvegia).  Partida tur va avea loc pe 12/13 octombrie în Norvegia, iar returul pe 19/20 octombrie în Sala Polivalentă din Craiova.

Alte două formaţii din Liga Florilor, Corona Braşov şi Măgura Cisnădie, vor intra în competiţie din turul 2 preliminar, pentru ca Gloria Bistriţa să evolueze din turul 3 preliminar. 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.