Sport
Intrăm în lupta pentru EURO! Contra: „Trebuie să fim pregătiţi fizic”

Suedia și Insulele Feroe sunt primele adversare ale României în drumul spre Campionatul European din 2020, țara noastră fiind gazda a 4 meciuri din competiție. Cosmin Contra este optimist înainte de campania de calificare.

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Cosmin Contra, a declarat, duminică seara că Suedia este un adversar greu pentru „tricolori”: "Va fi un meci de luptă. Pentru că Suedia este construită în aşa fel încât din punct de vedere fizic să supună orice adversar la muncă şi la luptă. Iar din punctul ăsta de vedere exemplul trebuie să fie meciul de la Craiova (n.r. - amicalul România - Suedia, scor 1-0, din 27 martie 2018). Am văzut cum joacă echipa Suediei. Te pune la încercare 95 de minute, până fluieră arbitrul. Deci în primul rând trebuie să fim pregătiţi fizic ca să ne luptăm cu ei şi să încercăm să câştigăm duelurile. Nu va fi uşor pentru că nu suntem o echipă la fel de puternică precum Suedia. Dar avem alte atuuri prin care îi putem pune în dificultate. Dacă vom avea aceeaşi atitudine şi vom gândi pozitiv ca în trecut eu cred că avem o şansă mare să ne calificăm.”

 

De asemenea, Contra a vorbit și despre indisponibilitățile pentru partidele amintite: „Ţucudean ştiu că are o leziune fibrilară, am vorbit şi cu doctorul. Acest lucru e confirmat şi de cei de la Cluj. Însă până nu va face alte investigaţii nu se va şti cât va lipsi. Dar pentru meciurile cu Suedia şi Insulele Feroe nu e disponibil. E clar că Ţucudean şi Chiricheş sunt absenţe importante. Dintre jucătorii convocaţi în Liga Naţiunilor de mine, acum lipsesc 5-6. În afară de Ţucudean şi Chiricheş mai sunt Andone, Pintilii, Toşca şi Maxim. Toţi sunt jucători care cu mine au dat randament bun la echipa naţională, dar din diferite motive ei nu fac parte din lot în momentul de faţă. Însă am încredere deplină în cei care au venit. Ei sunt aici pentru că merită să fie la echipa naţională. E clar că una e când îşi faci un plan tactic cu anumiţi jucători şi alta când îţi faci cu alţii. Dar, după cum am mai zis, am chemat la lot jucători care îi pot înlocui pe cei absenţi"

 

12 jucători au fost prezenți la primul antrenament de duminică seara: Alexandru Cicâldău, Alexandru Chipciu, Paul Anton, Ianis Hagi, Dragoş Grigore, Florin Niţă, Tudor Băluţă, Claudiu Keşeru, Ciprian Deac, Nicuşor Bancu, Cristian Manea şi Cosmin Moţi.  Gheorghe Grozav şi portarul Costel Pantilimon s-au pregătit separat, urmând un program de recuperare. 

 

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

Sondaj
Cine are dreptate în situația lui Gică Popescu?
Clubul are dreptate, Popescu este un simbol pentru Oltenia
Suporterii au dreptate, trădarea nu se iartă
© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.