Sport
Jandarmii craioveni, în misiune umanitară

Știm cu toții că perioada sărbătorilor și totodată, luna cadourilor se apropie. Pentru cei mai mulți dintre noi, sărbătorile înseamnă o masă îmbelșugată, la caldură, desfăcând cadourile cu nerăbdare, primite de la cei dragi.

Pentru o familie din comuna Predești, județul Dolj, mai exact o străbunică, care își crește singură cei trei nepoți, cu vârstele cuprinse între 5-10 ani, cuvântul “sărbătoare” înseamnă o sursă de căldură și câteva bucate pentru cei trei nepoți ai săi.

    

    Astfel, jandarmii Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au achiziționat, din sumele colectate benevol de colegii noștri, o sobă la care membrii familiei din Predești se pot încălzi de acum înainte, în sezonul rece.


     Misiunea a fost considerată “îndeplinită cu succes”, prin prisma bucuriei și a emoțiilor de care au dat dovadă copiii la venirea noastră, cu toate cele aduse.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.