Sport
LPF: FC Argeș - Universitatea Craiova, duel de tradiție

În această seară, Universitatea Craiova dă piept cu FC Argeș, de la ora 21:00, pe stadionul „Nicolae Dobrin.” Oltenii sunt favoriți, fiind pe primul loc, cu patru victorii consecutive, în timp ce piteștenii au doar un punct. 

Arena din Piteşti va fi gazda unuia dintre cele mai importante dueluri din fotbalul autohton, cel dintre urmaşii lui Dobrin, respectiv cei care duc mai departe poveştile scrise de Oblemenco şi Balaci.

De-a lungul timpului, de fiecare dată când au fost faţă-n faţă, FC Argeş şi "Ştiinţa" au oferit meciuri spectaculoase.

Printre partidele memorabile se află şi cea din 22 iulie 1970, atunci când, pentru un minut, Nicolae Dobrin şi Ion Oblemenco au împărţit prima poziţie în clasamentul marcatorilor (FC Argeş - Univrsitatea Craiova 1-1, goluri înscrise de Dobrin '37 / Oblemenco '38). La finalul jocului şi al sezonului 1969/70, diferenţa în ierarhia golgheterilor dintre "Tunarul Băniei" şi "Prinţul din Trivale" a fost de doar un gol.

Un alt meci de poveste a fost cel din 25 noiembrie 1973, în FC Argeș - Universitatea Craiova 2-1, când "Minunea blondă" a marcat primul său gol pentru alb-albaştri, în chiar întâiul duel dintre el şi cel mai mare jucător din istoria piteştenilor. Momentul magic e surprins extraordinar în cartea "Campioana unei mari iubiri", autor Laurențiu Dumitrescu.

"Argeșenii pun mingea în joc. De pe semicerc țâșnește un puști blond, destul de subțirel, face presing, câștigă balonul din fața a trei jucători piteșteni, o cursă scurtă și de la 25 de metri șutează senzațional la vinclul porții lui Stan, care declară după meci: "Nu am văzut nimic, nici cine a șutat, nici minge, nici nimic. Nu-mi venea să cred că era gol".

"Nimănui nu-i venea să creadă (...), iar în acea liniște nefirească, Dobrin l-a întrebat pe Olteanu:

- Cine-i ăsta?!

- Care ăsta?

- Ăl cu boaba.

- Zău că nu știu. Eu eram lângă Oblemenco!"

Ionuţ Badea şi Cristiano Bergodi s-au mai întâlnit o singură dată la nivelul Ligii 1, pe 6 mai 2009, atunci când Poli Iaşi, antrenată de tehnicianul italian, s-a impus pe teren propriu cu 4-0 în disputa cu FC Argeş.

FC Argeş este echipa cu cei mai mulţi jucători utilizaţi - 27. La polul opus se află chiar Universitatea Craiova, numai 16 fotbalişti cu minute în primele 4 runde.

O singură înfrângere au suferit oltenii pe teren advers în anul calendaristic 2020 (08 martie 2020, FCSB - Universitatea Craiova 4-1), în rest au șapte victorii.

Elvir Koljic a marcat în fiecare rundă din acest sezon şi a ajuns la 24 de goluri înscrise în doar 38 de meciuri bifate în tricoul alb-albaştrilor.

Cinci dintre cele nouă goluri încasate de piteşteni au fost primite în prima repriză, interval în care nu au reuşit să marcheze.

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.