Sport
Mangia visează la o victorie în derby-ul cu FCSB: „Trebuie să profităm de ocazia de a intra în istoria clubului”

Înaintea derby-ului cu FCSB, Devis Mangia a declarat că este o ocazie pentru actualii jucători şi antrenori de a intra în istoria clubului din Bănie, dacă vor reuşi să învingă FCSB-Steaua în deplasare, după 29 de ani. „Când ai ocazia să intri în istoria unui club, trebuie să profiţi de această oportunitate” spune antrenorul italian. Lupa a prezentat pe larg,, în ediţia print, ultimele victorii ale Ştiinţei în faţa steliştilor - http://lupamea.ro/sport/o-victorie-ar-intra-n-istorie/

Despre duelul de luni, Mangia a declarat: „Este un meci foarte, foarte greu, dar este în acelaşi timp un meci pe care toţi jucătorii îşi doresc să-l joace şi vor da totul pe teren pentru a câştiga. FCSB are cel mai bun lot din România, dar prefer jucătorii mei, sunt mulţumit de ai mei şi toată lumea ar trebui să fie mulţumită de ceea ce au făcut ei în acest campionat. Trebuie să încercăm să repetăm meciul bun pe care l-am făcut în turul sezonului regulat, când am condus cu 1-0 şi am obţinut un punct. Sper să continuăm fără să primim gol. Ne dorim să rămânem acolo, aproape de cele două echipe din frunte, până la sfârşit, nu să rămânem în urmă, dar dacă pierdem acum va fi foarte greu să mai luptăm pentru primele două poziţii". 

Antrenorul italian spune că nu va pleca la FCSB, chiar dacă sunt zvonuri în acest sens: „Când cineva vorbeşte frumos despre tine, nu poţi decât să-i mulţumeşti. Eu am trei ani de contract cu Craiova şi aşa că nu putem comenta altceva. Eu nu simt vreo presiune, nu-mi schimb atitudinea, eu muncesc la fel în continuare, sunt simple cuvinte. Am un mare respect pentru Nicolae Dică, este antrenorul echipei de pe primul loc şi este singurul care a ajuns în grupele Europa League”.

 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.