Stefano Pioli, antrenorul formației AC Milan, a vorbit despre noul jucător al „diavolilor roșii”, Mario Mandzukic. Tehnicianul a spus că este o „armă în plus”
Sunt mulţumit, este o armă în plus. Clubul a redevenit ambiţios, iar venirea lui Mandzukic se înscrie în această direcţie. Pot fi accidentaţi, cazuri pozitive (la coronavirus), deci avem nevoie de mulţi jucători. Când clubul mi l-a propus pe Mandzukic, eu am spus imediat da, pentru că el este un învingător care ne va aduce soluţii", a declarat Stefani Pioli, antrenorul lui Milan, pentru Sky.
Mandzukic are 34 de ani și a mai jucat pentru echipe ca Juventus și Bayern Munchen.
Primăria Craiova a anunțat într-o postare pe Facebook că Poliția Locală a identificat șoferul care a mers cu mașina câțiva zeci de metri pe trotuar, joi, 11 februarie. Dacă în postarea inițială se spunea că oamenii legii au amendat șoferul și i-au ridicat mașina, ulterior reprezentanții Primăriei au revenit și au precizat că autoturismul șoferului a fost ridicat pentru că a parcat neregulamentar, fără legătură cu incidentul din ziua anterioară.