Sport
Mihai Bălașa: „Nu este cel mai greu meci din acest campionat”

Înainte de jocul cu Dinamo, de duminică, Mihai Bălașa, jucător întors de la echipa națională, a vorbit despre importanța meciului, însă a declarat că partida nu este cea mai grea din actualul campionat, dar reprezintă un derby de tradiție. 

Fundașul Mihai Bălașa este conștient de importanța jocului cu Dinamo: „Ne așteaptă o deplasare foarte grea, o echipă cu jucători foarte valoroși. Îi întâlnim după o perioadă în care nu au avut rezultatele pe care și le-au dorit,  dar noi mergem încrezători și sperăm să

luăm cele trei puncte. Sperăm să facem șapte victorii din șapte. Nu contează cine arbitrează. Rămâne un derby acest meci, nu contează locul din campionat, suntem două formații de tradiție.

Nu este cel mai greu meci din acest campionat. Au fost și alte meciuri grele, sunt formații care s-au închis și ne-au pus probleme, dar și cu Dinamo va fi greu.  Au și alți jucători importanți, nu numai cel care a fost la City, nu trebuie să îi acordăm mai multă atenție decât celorlalți. Am avut un început foarte bun de campionat, chiar dacă sunt persoane care zic că am jucat cu echipe slabe, am avut probleme și anul trecut cu ele. Cu echipele mici se câștigă campionatul, a fost greu, dar am ieșit cu brio.” 

 

Bălașa spune că a trecut peste momentele neplăcute petrecute la lot: „Am depășit momentele de la națională, întrucât nu avem ce să facem, trebuie să ne uităm în față. Convocarea a venit după o perioadă foarte bună la club, mă bucur că am jucat, dar îmi pare rău pentru rezultate. Depinde de mine dacă voi mai fi convocat. Mirel Rădoi ne-a transmis să ținem capul sus după această perioadă și să avem baftă la echipele de club.”

 

„Nu a fost un post străin cel de fundaș dreapta, în Italia am jucat acolo, dar și la Viitorul. Eu cred că mi-am făcut treaba bine. Mister va decide cine va juca în dreapta, dacă va decide să joc acolo, asta voi face,” a mai declarat Mihai Bălașa.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.