Sport
Mihai Roman, la Oltenia TV: „Dacă se reia campionatul, avem şanse să-l câştigăm”

Atacantul Universităţii Craiova, Mihai Roman jr., absent de pe teren anul acesta, din cauza unor probleme apărute la inimă, a fost invitatul lui Toni Sorică la emisiunea Fotbal Plus, la Oltenia Tv. Fotbalistul născut în Bănie a vorbit despre mai multe subiecte, de la afecţiunea care-l ţine departe de teren, până la experienţele din Olanda şi Israel, unde a evoluat în cariera sa. S-a declarat extrem de optimist, atât pentru revenirea pe teren, cât şi în lupta Ştiinţei pentru titlu.

Mihai Roman jr. despre:

Finalul de sezon al Ştiinţei: „Ne dorim să treacă cât mai repede această pandemie. Sper să fie totul la fel ca înainte. Eu cred că avem şanse să câştigăm campionatul, am încredere, avem toate condiţiile, suntem cel mai bine organizat club, am încredere în patron, în antrenor şi în colegii mei.”

Problemele la inimă: „Mi-au ieşit extrasistole, bătăi în plus, la vizita medicală din iarnă, am făcut un control suplimentar, un test de efort, şi aveam acele extrasistole în repaos, nu în efort. M-au trimis să fac alte controale. Un doctor bun pe electricitatea inimii este la Padova, clubul a aranjat, trebuia să plec, dar trebuia să stau în carantină dacă ajungeam acolo. Faţă de Ţucudean, eu am mai multe bătăi de în plus la inimă. Rămân pozitiv însă, sunt sigur că se va rezolva. Am dus o viaţă sportivă şi am încredere în Dumnezeu. Nu cred că se va încheia cariera mea aici. Ştiu că va veni momentul în care voi reveni şi voi marca, fiindcă toată viaţa mea este dedicată fotbalului, trăiesc pentru fotbal şi timpul liber şi vacanţele tot fotbalului le dedic.”

Prestaţiile sale în actualul campionat: „Am avut un an bun la Botoşani, apoi am revenit la Craiova.  În vară m-am antrenat bine şi am început bine sezonul. Primul gol l-am dat în primul meci, la Sabail, prima victorie în cupele europene după 25 de ani, apoi am dat gol cu Dinamo la victoria cu 2-0 în deplasare, pentru mine a fost important, fiind oltean şi ştim ce înseamnă pentru noi meciurile cu Dinamo. Apoi am dat gol cu Chindia, gol de 3 puncte, apoi la Voluntari alt gol de 3 puncte.”

Prima aventură la Universitatea, când nu a marcat: „Nu o dau pe ghinion sau noroc, încerc să văd unde greşesc. Când am venit, acum 3 ani, mi-a fost greu să mă impun. Eram la aceeaşi valoare cu Mitriţă, Băluţă şi Gustavo, dar eram nepregătit fizic. Nu-mi ieşea nimic, nici când am jucat titular, când s-a accidentat Băluţă. Am şi ratat mult, pentru că era presiunea pusă de mine, cea a publicului, a tuturor şi nici sistemul nu m-a avantajat. Nu am fost egoist, am coborât să-mi ajut echipa, fac faza defensivă.”

Perioada petrecută în Israel, la Maccabi Petach Tikva: „Mi-a plăcut în Israel, oraşul, echipa, mediul de acolo, chiar dacă era foarte cald. L-am avut şi pe Romario Pires cu mine, cel care acum este la Hermannstadt şi cu care mai jucasem la Petrolul. El m-a ajutat în Israel. Am jucat footvolley acolo, am învăţat şi mi-a plăcut acest sport. Am marcat 8 goluri în campionat şi unul în Cupă, am avut succes şi voiam să rămân. Bucătăria de acolo mi-a plăcut, mai ales humusul, pe care-l mânca toată lumea şi care la început nu mi-a plăcut. Mă duceam în fiecare săptămână la mormântul sfânt, iar Dumnezeu a fost alături de mine când am şi marcat împotriva lui Beitar Ierusalim. Ebraica e mult mai uşoară ca olandeza, dacă mai stăteam un an în Israel o învăţam foarte bine, deja prinsesem multe cuvinte. Am vrut să rămân acolo, dar oferta celor din Israel nu a fost pe măsura pretenţiilor olandezilor de la NEC Nijmegen.”

Perioada din Olanda, la NEC Nijmegen. „De mic am vrut să joc la Ajax, şi îmi făceam planuri să ajung de la NEC la Ajax. La NEC era antrenor Ernest Faber, un apropiat al lui Ovidiu Stângă, jucaseră împreună la PSV Eindhoven. Am avut ghinion să mă accidentez şi când am revenit am jucat bine, am dat şi un gol de 3 puncte, dar concurentul meu, Santos, marcase mult cât am lipsit. Şi totuşi, antrenorul se baza pe mine, i-a spui lui Stângă că nu văzuse aşa ceva decât la van Nistelrooy. Spunea că era o plăcere să se uite la mine. La finalul sezonului, antrenorul Faber a plecat, iar noul tehnician mi-a spus că nu se bazează pe mine, deşi eram golgheter în amicale. Cu el pe bancă, NEC a retrogradat. Nu am văzut niciodată suporteri ca acolo, au aplaudat echipa când a retrogradat, i-au încurajat pe jucători şi le-au promis că-i susţin să promoveze imediat, deşi nici până acum nu au reuşit.”

Jucătorii pe care îi apreciază: „Ronaldo dinţosul a fost cel mai bun atacant care a existat în istoria fotbalului. Messi are 6 Baloane de Aur, este cel mai bun din istoria fotbalului. Cristiano Ronaldo mă inspiră cel mai mult, este modelul meu. Am şi celebrat golul cu Dinamo în stilul lui.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.