Sport
Mihai Rotaru anunţă pierderile Ştiinţei din cauza COVID 19: „Am pierdut 1,2 milioane de euro şi sperăm să nu depăşim 2 milioane”

Acţionarul principal al Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a anunţat care sunt pierderile clubului cauzate de pandemia de coronavirus, acestea fiind estimate, până acum, la 1,2 milioane de euro, ele urmând să crească, evident, până la terminarea perioadei de pauză forţată. Rotaru a confirmat că Universitatea Craiova a apelat programul IMM Invest, program prin care guvernul garantează împrumuturile pentru firmele care au probleme financiare cauzate de pandemia de COVID-19.

Noi am pierdut puţin peste 1,2 milioane de euro, sperăm să nu pierdem mai mult de 2 milioane de euro până la 13-15 iunie, când ar putea începe campionatul. La orice mişcare de pe piaţă trebuie să fim atenţi şi să luăm decizii imediat. Ne-am plătit jucătorii şi o să-i plătim în continuare. Pierdem şi suportul publicului, una e să te baţi cu FCSB şi CFR cu 30.000 de oameni alături, alta e să ai 120 de oficiali. Uneori fanii te şi îngroapă, că dacă în minutul 70 eşti condus cu 1-0, nu vreţi să ştiţi ce e pe Ion Oblemenco! Am apelat la acel program, fiindcă scopul nu este să ieşim doar cu capul sus, ci să ieşim şi mai puternici din această criză. Nu sunt bani guvernamentali, statul doar garantează, iar banca îţi oferă bani cu dobândă. Clubul nu poate oferi garanţii, că nu are active” a spus Rotaru, la Digisport.

Conducătorul clubului a dezvăluit şi s-a căutat peste hotare loc de cantonament pentru echipă, inclusiv în locuri exotice precum Kazahstan sau Uzbekistan, însă nu s-a rezolvat nimic.  „Noi voiam să plecăm din ţară cu echipa în perioada următoare, am luat în calcul inclusiv ţări precum Uzbekistan, Kazahstan, dar cel mai aproape am fost de Germania, unde am găsit ceva între Osnabruck şi Munster, o bază frumoasă, dar joi a căzut, nu ne-au lăsat autorităţile landului respectiv, ne-au spus că nu se poate. Dacă găsim ceva până luni sau marţi, plecăm peste câteva zile, suntem focusaţi pe asta, dar dacă nu găsim repede, atunci nu mai plecăm, fiindcă sperăm că de pe 16 mai să ne putem pregăti. Suntem îngrijoraţi de ce se întâmplă, suntem prudenţi în acţiuni, dar suntem atenţi şi la oportunităţi. Fotbaliştii au ieşit 3 câte 3, pentru a-şi recupera din tonusul pierdut în cele 2 luni. Am avut noroc că, în afară de Pigliacelli, care nu acum e plecat, Ivanov şi Gustavo, toţi jucătorii au fost în România. Până joi nu am avut cadrul legal pentru a-i testa, dar am găsit o societate, o clinică privată, care îi va testa. Noi prognozăm că 13-15 este data de începere a campionatului, mai devreme nu cred că se poate. Sperăm că nu va fi prelungită starea de urgenţă. La fotbal suntem avantajaţi că putem izola jucătorii de exterior şi ne putem desfăşura activitatea” a spus omul de afaceri

 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.