Sport
Moment istoric: România câştigă un turneu de Mare Şlem după 40 de ani, datorită Simonei Halep!

În anul Centenarului României, imnul naţional a răsunat la Paris, pe arenele de la Roland Garros, după ce Simona Halep a câştigat primul turneu de Mare Şlem din cariera sa, în urma finalei cu americanca Sloane Stephens, scor 3-6, 6-4, 6-1, după 2 ore şi 3 minute de joc. 40 de ani trecuseră de la ultima victorie a unui român într-un turneu de Mare Şlem, Victoria Ruzici, care s-a aflat în tribună la această finală, impunându-se tot la Roland Garros. 

Simona Halep a făcut un turneu fantastic şi o finală în acelaşi ton, chiar dacă a pierdut primul set, în faţa unei adversare extrem de tenace, de ambiţioase. Pe rând, liderul mondial le-a eliminat la Roland Garros pe: Alison Riske, Taylor Townsend, Andrea Petkovic, Elise Mertens, Angelique Kerber, Garbine Muguruza şi a trecut în finală de Sloane Stephens. 

Simona Halep, care este de 32 de săptămâni lider mondial WTA, mai pierduse două finale la Roland Garros, în 2013, la Maria Şarapova, şi anul trecut, la Jelena Ostapenko. Românca a disputat ambele finale de Mare Şlem care au avut loc anul acesta, pierzând-o pe prima, la Australian Open, în faţa Carolinei Wozniacki.

"Este momentul pe care-l aştept de la 14 ani, sunt fericită, este minunat. Mă bucur că primul turneu de Mare Şlem al meu vine la Paris, fiindcă aici mă simt cel mai bine. Mulţumesc familiei, antrenorului Darren Cahill şi fanilor români şi francezi. Anul trecut nu puteam să vorbesc, fiindcă pierdusem, acum mă simt fantastic" a spus Simona Halep după finala în are a fost susţinută de mulţi fani. 

 

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.