Sport
Nicușor Bancu: „Pot spune că eu ca fundaş stânga am vândut mulți jucători”

Nicușor Bancu a vorbit pentru site-ul oficial al clubului Universitatea Craiova, mai precis în programul pentru meciul din această seară. 

Bancu a lămurit problema legată de postul său:  „Am zis că sunt fundaş stânga de câte ori am fost întrebat, deja mi s‑a luat de discuţia asta care parcă nu se mai termină. Am dat şi argumente mereu: ca fundaş sunt mai mult cu faţa la adversari şi pot crea mai uşor anumite superiorităţi, chiar mă simt foarte confortabil.

Mai mult decât atât, consider că de câţiva ani îmi fac treaba foarte bine pe acel post şi nu degeaba am ajuns la 17 partide în tricoul Naţionalei. E adevărat că mai şi greşesc, dar asta se întâmplă fiecărui apărător, nu există fundaş care să nu greşească în această lume.”

Căpitanul Craiovei a spus că și-a ajutat colegii să fie vânduți: „Pot spune că eu ca fundaş stânga am vândut, între ghilimele, mulţi jucători, pentru că mereu a mers treaba bine şi foarte bine pe acel flanc. Nu doar Mitriţă, ci şi Mihăilă, chiar şi Băluţă a jucat acolo pentru o perioadă şi mă bucur că putut să am şi eu o contribuţie la plecarea lor la echipe importante. Da, Ofosu este un jucător foarte asemănător cu cei trei, ca stil, foarte tehnic şi agil. Nu pot decât să sper c‑o să ne înţelegem din ce în ce mai bine şi c‑o să‑l vând şi pe el.

Cu FCSB am făcut un meci bun pentru 50 de minute, după care am picat inexplicabil, apoi am mers la Cluj şi eu zic că am făcut o partidă excelentă, cel puţin defensiv. titul este obiectivul la care toată familia Universităţii se gândeşte deja de mulţi ani. Acum parcă dorinţa mea de a ieşi învingători este chiar şi mai mare, fiind şi căpitanul echipei. Aproape că nu trece antrenament în care să nu vorbesc cu colegii despre ce putem face ca să fim şi mai buni la următoarea partidă, şi mai concentraţi pe ceea ce avem de făcut,” a mai adăugat Bancu.

 

 

„Cam de un an nu mă mai gândesc la o plecare. Sunt hotărât să‑mi fac treaba cât mai bine la Craiova, mă simt excelent şi mă bucur că sunt sănătos şi într‑o formă destul de bună.

În anii trecuţi am mai luat în considerare eventuale transferuri, e drept, dar acum mi se pare mai important să mă concentrez pe prezent şi ce va fi, va fi. Dacă va veni un transfer bun şi pentru mine şi pentru club, ca urmare a jocurilor mele bune pentru Universitatea, aşa să fie. Dacă nu va veni, însă, rămân cu mare drag şi fără niciun regret la echipa pe care o iubesc.” 

 

„Îmi amintesc acel prim meci pe Oblemenco, bineînţeles. Nu mai ştiu foarte multe detalii, dar am simţit fiorii de a fi pe unul dintre cele mai încărcate de istorie stadioane din ţară. Mai ţin minte că ne‑aţi bătut greu atunci, dar îmi amintesc că din teren era destul de clară superioritatea Universităţii şi m‑am gândit că cel mai probabil ei vor fi cei care vor promova. În aceşti 7 ani am fost înconjurat de nişte oameni minunaţi, fie ei familie, colegi, suporteri sau prieteni. De asemenea, sunt recunoscător staff‑ului tehnic şi conducerii clubului.”

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.