Sport
Papură surprinde: „Nu cred că jocul a fost cel care a suferit în etapele trecute”

Corneliu Papură a susținut conferința de presă de dinaintea partidei cu FC Argeș, iar tehnicianul Științei a avut o declarație surprinzătoare. „Papi” nu crede că jocul elevilor săi a suferit în ultima perioadă. 

Oltenii au șase meciuri fără victorie, iar un rezultat pozitiv cu FC Argeș poate fi o gură de oxigen: „Meci dificil împotriva unei echipe care are încredere după egalul cu FCSB, dar dacă ne vom concentra, vom câștiga. Cred că ne trebuie și puțină șansă, concentrare pe fază de atac, am avut situații bune de a înscrie, dar le-am irosit. Când vom fi concentrați la finalizare, vom câștiga,” a declarat Corneliu Papură.

 

Antrenorul Universității Craiova spune că rezultatele nu au fost cele mai bune, dar jocul a arătat bine, mai ales în prima parte a ultimelor meciuri: „Cu siguranță, putem schimba rezultatele. Nu cred că jocul a fost cel care a suferit în etapele trecute, mă gândesc la primele reprize. Sper să avem același potențial pe tot parcursul meciului. La fiecare meci ne gândim să câștigăm. Cu siguranță, un rezultat bun și un joc bun le va descreți fruntea băieților. Absolut deloc nu consider că acest joc este decisiv pentru mine. Fac tot ce depinde de mine pentru a câștiga orice meci. 

Din punct de vedere al punctelor, cu siguranță este un mandat mai slab. Depinde din ce perspectivă privești. Am pierdut un singur meci. Bineînțeles, puteam face mai multe puncte. La meciul cu Voluntari, egalul nu a fost meritat. Am avut terenuri dificile în retur. S-au echilibrat forțele prin acest capitol. Spre rușinea mea, nu citesc ce spune Șumudică. ”

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

Primăria Craiova a anunțat într-o postare pe Facebook că Poliția Locală a identificat șoferul care a mers cu mașina câțiva zeci de metri pe trotuar, joi, 11 februarie. Dacă în postarea inițială se spunea că oamenii legii au amendat șoferul și i-au ridicat mașina, ulterior reprezentanții Primăriei au revenit și au precizat că autoturismul șoferului a fost ridicat pentru că a parcat neregulamentar, fără legătură cu incidentul din ziua anterioară.

© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.