Sport
PNL Dolj, donație de carte pentru Muzeul Brătianu

PNL Dolj  a făcut o consistentă donaţie de carte Muzeului Naţional „Brătianu", organizat de Ministerul Culturii în Vila Florica din judeţul Arges, muzeu ce se va inaugura în data de 24 mai 2020, dată la care Partidul Naţional Liberal  aniversează 145 de ani de la înfiinţare.

În 1948, zeci de mii de volume, manuscrise şi hrisoave au fost arse de către comunisti, în curtea vilei Florica, locul în care s-a născut şi a trăit cea mai importantă familie de oameni politici români, iar  cele peste 700 de volume donate de PNL Dolj (carţi de istorie, filosofie, studii, memorii, jurnale) reprezintă angajamentul nostru ferm că Biblioteca Brătienilor va fi reconstituită de către liberali. Prin noi înşine!

    Reamintim faptul că în luna ianurie a.c, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede înfiinţarea Muzeului Naţional „Brătianu”. Se înfiinţează Muzeul Naţional „Brătianu”, instituţie publică de importanţă naţională, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, cu sediul în imobilul „Vila Florica” Ansamblul conacului Brătianu – Florica, situat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş”, prevede legea promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.  Potrivit acesteia, Muzeul va avea următoarele obiective: „aducerea în atenţia publicului a figurilor marcante ale familiei Brătianu, a contribuţiei acestora la cultura şi istoria românilor, respectiv formarea României Moderne şi a României Mari; organizarea unei biblioteci - departament de documentare, care să deţină colecţii de cărţi, publicaţii şi cataloage ilustrând bibliografia privind viaţa şi opera membrilor familiei Brătianu, studii de specialitate, monografii, albume, fotografii, alte documente; publicarea de studii, cataloage şi albume, ca rezultat al cercetărilor   întreprinse.

Dorinţa noastră, a Partidului Naţional Liberal, este de a organiza o adevărată şcoală politică în legendara construcţie a Familiei Brătianu - o adevărată dinastie care a dat ţării nu mai puţin de trei prim-miniştri, dintre care primii doi – Ion şi Ionel Brătianu – au avut un rol covârşitor în realizarea României Moderne, de numele primului legându-se Războiul Independenţei, cel de-al doilea realizând  Unirea din 1918.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.