Sport
Prima înfrângere a Ştiinţei, cusută cu aţă alb-vişinie!

Universitatea Craiova a pierdut derby-ul primelor două clasate, cu CFR Cluj, în Gruia, scor 1-2, dar a jucat aproape o oră în inferioritate numerică, după o eliminare şi un penalty acordate suspect de arbitrul Comănescu.

Arbitrul vâlcean a dictat lovitură de pedeapsă şi eliminarea lui Tiago Ferreira la un duel pentru minge al portughezului cu Deac, deşi iniţial arătase doar cartonaş galben pemtru jucătorul Craiovei. Culio a transformat penalty-ul şi a fost 1-0 la pauză, deşi Mitriţă a lovit transversala din lovitură liberă. Antrenorul alb-vişiniilor, Dan Petrescu, fusese eliminat pentru proteste cu câteva minute mai devreme, penalty-ul fiind dictat mai mult în compensaţie.

În repriza a doua, Calancea a scăpat mingea din braţe la o centrare şi Balde a făcut 2-0 pe gafa portarului moldovean. Finalul a fost aprig, fiindcă Ştiinţa a redus din handicap după un penalty obţinut de Burlacu şi transformat de Gustavo. În prelungiri, alb-albaştrii au avut două uriaşe ocazii de a egala, dar CFR a scăpat victorioasă, producând prima înfrângere a Universităţii în campionat.

Devis Mangia a folosit formula: Calancea – Screciu (68 Burlacu), Kelic, Tiago Ferreira - Martic, Zlatinski, Rossi, Bancu - Gustavo, Băluţă (68 Popov), Mitriţă (78 Roman).

Universitatea rămâne pe locul 2, cu 18 puncte, iar în etapa a 10-a joacă la Severin derby-ul cu Dinamo, sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 20.30.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.