Sport
Răzvan Burleanu: „Va fi cel mai atractiv sistem pe care l-a avut România până acum”

Liga 1 va avea parte de un nou sistem competițional începând cu noul campionat. Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal a decis ca numărul de echipe să crească la 16. 

Oficialii Federației sunt încrezători că interesul va crește în sezonul următor, având în vedere că vor exista mai multe meciuri cu miză: „Acest sistem rezolvă şi câteva minusuri pe care le-am văzut cu toţii în ceea ce priveşte competiţia pe care am avut-o în 14 echipe. În primul rând, diferenţa de meciuri între echipele din play-off, 10, şi cele din play-out, 14.

Un alt minus pe care îl rezovăm face referire la introducerea unei mize sportive între echipele din play-out. Astăzi, trebuie să recunoaştem, au fost meciuri fără miză sportivă, ceea ce nu se doreşte. Prin introducerea noului sistem competiţional vor fi mai multe oportunităţi pentru antrenori, jucători, suporteri, telespectatori, dar şi pentru deţinătorii de drepturi TV şi partenerii comerciali ai echipelor din Liga 1.

 

Un alt avantaj face referire la infrastructură. Punem astfel în valoare infrastructura existentă, dar şi cea care se află în momentul de faţă într-o fază de construcţie. Un al treilea element important sunt audienţele TV. Play-out-ul Ligii 1 astăzi, cu 14 echipe, produce o audienţă TV medie mai mică decât cea din campionatul regulat.

Noi credem că acest sistem competiţional va fi cel mai atractiv sistem pe care l-a avut România până acum. Un singur club a fost împotriva modificării sistemului competiţional, FC Botoşani. În videconferinţă, toţi participanţii la întâlnire au împărtăşit acelaşi punct de vedere. Doar domnul Argăseală s-a abţinut, nu şi-a argumentat poziţia", a declarat Răzvan Burleanu.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.