Sport
Răzvan Marin: „Nu îmi e teamă de meciul cu Austria”

Echipa națională a României joacă mâine, de la ora 21:45, cu Austria, într-o nouă etapă din Liga Națiunilor. „Tricolorii” au o misiune grea, mai ales că vin după două jocuri foarte proaste, iar jucătorii trebuie să se monteze pentru a spăla rușinea. Răzvan Marin, jucătorul lui Cagliari, a dezvăluit că Austria este un adversar incomod, dar consideră că lui și colegilor săi nu ar trebui să le fie frică. 

Chiar dacă se vorbește tot mai mult de o schimbare a lui Mirel Rădoi, Răzvan Marin este sigur că actualul selecționer nu va pleca: „Legat de plecarea lui Mister, nu am nicio teamă, îl cunosc, nu renunță așa ușor. Nu cred că s-au schimbat foarte multe la națională față de anul trecut, într-adevăr, cu domnul Rădoi încercăm să jucăm foarte mult fotbal, să facem presiune de sus. Domnul Contra, într-un fel ne cam cerea aceleași lucruri, nu s-au schimbat multe.  Am văzut foarte multe reacții negative după cele două meciuri, să vină o declarație foarte pozitivă din partea domnului Hagi ne dă încredre și încercăm să ne menținem pozițiile.  Sunt sigur că Mister își va asuma vina tot timpul după fiecare meci pierdut, dar bineînțeles că și noi avem o parte din vină la astfel de rezultate. Noi am încercat să punem în practică tot ce am pregătit la antrenamente.  Dacă aș fi selecționer, poate aș încerca să vorbesc cu conducerea Federației să schimbăm terenurile unde jucăm, să avem terenuri cât mai bune,” a declarat fotbalistul lui Cagliari.

 

Austria este viitorul adversar al României: „Nu este o atmosfera tocmai plăcută, e normal după două înfrângeri la rând, noi încercăm să ne menținem pozitivi și să ne revenim mental pentru meciul cu Austria. Am discutat cu toții, încercăm să remediem situația. Nu știu cât de tineri mai suntem cu toții, eu am deja 24 de ani, nu mai avem 18 ani, să nu facem față, mai ales că jucăm prin campionate destul de puternice. Încercăm să schimbăm situația, să vină cât mai mulți tineri la națională.”

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.