Sport
RB Leipzig - Universitatea Craiova. Mangia: 'O să am nevoie de jucători rapizi, pentru că Leipzig este o echipă care mișcă foarte bine mingea'

Universitatea Craiova a decolat marţi seara spre Leipzig, iar miercuri seara a efectuat antrenamentul oficial pe RB Arena pentru partida din turul 3 preliminar al Europa League, cu RB Leipzig, care se va disputa joi, de la ora 19.30, ora României, 18.30 ora locală. Circa 300 de fani ai Ştiinţei sunt aşteptaţi la meciul care va fi transmis în direct de TVR 1. 

La conferinţa de presă de la Leipzig, Devis Mangia a declarat: "Va fi un meci foarte dificil împotriva unei dintre cele mai bune echipe din Germania. Voi folosi jucătorii care sunt pregătiți sută la sută să joace, voi trimite în teren echipa potrivită pentru a face un meci bun. Jucătorii noi trebuie să lucreze fizic și tactic pentru a fi integrați. În ultimul meci de campionat am pus în teren jucătorii pe care i-am considerat cei mai potriviţi și nici nu aveam alții  pentru acele poziții. Situația nu este mult diferita față de meciul cu Botoşani, mizăm cam pe aceiaşi jucători. Cred că despre minuni trebuie sa vorbim în alte situații, nu în fotbal. Trebuie să ne mândrim că avem posibilitatea să jucăm cu un astfel de adversar, de asemenea calibru. Știu că în fotbalul românesc au existat echipe care au făcut performanţe în Europa, noi suntem bucuroşi că avem ocazia de a evolua în astfel de meciuri, aşa cum a fost şi anul trecut, cu AC Milan, în fața a 68.000 de spectatori. Consider că în meciul cu Milan de la Severin, meritam să obținem mai mult, pe San Siro era mai greu, a fost o atmosferă specială atunci.  Oricum, rezultatul era diferit dacă jucam cu Milan pe Ion Oblemenco.T rebuie să fim fericiți pentru că jucam fotbal la un asemenea nivel. Nu pot să spun că va fi un meci ușor și nici nu pot sa spun că este la fel să joci cu Leipzig sau cu o echipă din Armenia. Nu știu ce va face antrenorul celor de la Leipzig, dar, în opinia mea, este unul dintre cei mai buni antrenori. Noi am studiat jucătorii lor. Am pregătit jocul gândindu-mă că vor juca toți jucătorii lor de bază. Consider că o să am nevoie de jucători rapizi, pentru că Leipzig este o echipă care mișcă foarte bine mingea. Noi trebuie să le oferim suporterilor satisfacție, să le arătăm că am făcut tot ce am putut și că am lăsat pe teren toată energia noastră". 

La conferinţă a participat şi căpitanul Alexandru Mitriţă, care a declarat: "Avem un meci greu cu o echipă foarte bună. Avem totuşi șansa noastră. Este diferenţă mare între cotele pe care le au ei şi ceel ale noastre. Eu dacă eram născut în altă țară, și eu aveam alta cotă. O să facem un meci bun, sunt convins. Și cu Milan am avut ocazii. Trebuie sa marcăm. O sa avem 3-4 ocazii și atunci trebuie să dăm gol. Este important pentru noi să facem un meci bun. Să arătăm că avem valoare, că putem să jucăm şi noi la o echipă mare. Nu am început bine sezonul, dar vor veni şi rezultatele, trebuie să avem răbdare. Este momentul să nu mai vorbim de Băluță și Gustavo". 

Alb-albaştrii au avut timp şi de o vizită prin oraşul din fosta Germanie de Est, însoţiţi de 4 suporteri care au câştigat excursia all-inclusive organizată de clubul din Bănie pentru fanii prezenţi la meciul cu FC Botoşani. 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.