Sport
România a câştigat la 'masa verde' meciul cu Norvegia

UEFA a decis, azi, ca România să câştige la masa verde confruntarea cu Norvegia, din Liga Naţiunilor, care a fost anulată după ce norvegienii nu au putut face deplasarea la Bucureşti. Decizia ar fi trebuit să fie luată de Corpul de Control, Etică şi Disciplină al UEFA, dar ţinând cont că un verdict trebuia dat repede, s-a trimis dosarul la Comisia de Apel.

Preşedintele Comisiei de Apel a decis, conform uefa.com: “Declararea meciului dintre România şi Norvegia, din ediţia 2020/2021 a Ligii Naţiunilor, programat la 15 noiembrie 2020, ca fiind cedat de federaţia norvegiană (care astfel pierde meciul cu 0-3) pentru că aceasta este responsabilă de nedisputarea partidei”.

Pentru că a avut un caz de infectare cu noul coronavirus în lot, reprezentativa Norvegiei nu a fost lăsată de autorităţile norvegiene să facă deplasarea la Bucureşti pentru meciul cu România, programat la sfârşitul săptămânii trecute. Toţi jucătorii şi staff-ul au fost plasaţi în carantină, iar partida a fost anulată de UEFA.

În urma acestei decizii, clasamentul este următorul: Austria pe primul loc, cu 12 puncte, urmată de Norvegia, 9 puncte, România, 7 puncte, Irlanda de Nord, 1 punct. În seara aceasta sunt programate ultimele două partide, Austria - Norvegia şi Irlanda de Nord - România. 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.