Sport
SCM „U” Craiova, start perfect: „Suntem o echipă talentată și care poate juca un baschet modern”

Echipa de baschet masculin SCM Universitatea Craiova a avut un start perfect de sezon. Oltenii au avut victorii pe linie în turneul Cupei României și se pregătesc de Final 8-ul competiției.

Goran Filipovic, conducătorul de joc al Științei din baschet, a oferit un interviu suporterilor de la Craiova Baschet Fans. Croatul a avut evoluții apreciabile, cu medii statistice de 15,3 puncte, 3,3 recuperări și 3,8 pase decisive pentru un indice la eficiență de 15,3 unități.

 

„În primul rând sunt atât de fericit că totul a început în cele din urmă și că ne-am putut bucura de sportul pe care îl iubim. Organizarea a fost într-adevăr la un nivel înalt având grijă de sănătatea noastră pe cât de mult posibil. Jocurile au mers bine pentru noi, ne-am calificat în final Eight fiind obiectivul nostru principal, arătând de asemenea un baschet destul de bun pe tot parcursul turneului. Asta ne-a arătat că suntem pe drumul cel bun și sperăm că vom continua să practicăm același joc de echipă și pe viitor,” a declarat acesta pentru Craiova Baschet Fans.

 

Legat de echipă, Filipovic consideră că trupa lui Todorov poate face o figură frumoasă în acest campionat: „Cred că suntem o echipă talentată care poate juca baschet  modern, atât în apărare cât și pe partea ofensivă. Avem jucători de calitate care știu importanța jocului ca echipă. Asta înseamnă ritmul crescut de pase în ofensivă și acoperirea reciprocă în apărare. Cred că acesta este principalul nostru punct forte și trebuie să continuăm să îmbunătățim aceste aspecte.”

 

„Prioritatea este să ne dezvoltăm jocul și să jucăm un baschet bun. Aceasta este mentalitatea noastră. Este un drum lung până la sfârșitul sezonului, așa că este devreme să trag concluzii, dar ne este foame de trofee.

 Craiova este un oraș frumos. Deși nu am văzut prea multe, ceea ce mi-a plăcut până acum este parcul Nicolae Romanescu,în mod special grădina zoologică. Situația este puțin dificilă din cauza acestui virus, prin urmare nu putem vizita multe locuri, deoarece prioritatea noastră este să stăm în siguranță protejându-ne pe cât de mult posibil de Covid19, dar pot spune că deja m-am adaptat la Craiova,” a mai spus Filipovic.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.