Sport
Screciu: “Vreau să fiu căpitanul Universităţii Craiova”

Răspuzând unor întrebări venite de la suporterii Universităţii Craiova, Vladimir Screciu, jucătorul care a marcat golul decisiv în finala Cupei României, cu Astra, a declarat că-şi doreşte să fie căpitanul echipei din Bănie şi totodată speră la o convocare cât mai rapidă la echipa naţională. Screciu este căpitanul reprezentativei U21 a României şi a titular al Ştiinţei în ultima perioadă, după ce a avut mari probleme, de diverse tipuri, când era în Belgia, la Genk, dar şi după ce s-a întors în Bănie. 

„Mă simt mult mai bine pe postul de fundaş central, am început ca mijlocaş central, dar nea Gigi Mulţescu m-a mutat ca fundaş central şi acolo am simţit că dau randament mult mai bun. Sper să ajung cât mai repede la naţionala României, depinde numai de mine acest lucru, sper să se întâmple anul acesta, dacă nu, atunci anul viitor. Îmi doresc foarte mult să devin căpitanul Universităţii Craiova, ar fi o mândrie pentru mine. Sper să se întâmple acest lucru într-un an sau doi sau trei, depinde, rămâne de văzut. Cel mai greu moment din viaţă a fost primul an din Belgia, când am stat numai accidentat şi mi-a fost foarte greu” a declarat Vladimir Screciu, care a ţinut să le mulţumească antrenorilor pe care i-a avut în carieră, în special celor de la juniori: Samir Zanfir, Marian Calafeteanu şi Mugur Guşatu. 

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.