Sport
Selecţionerul Contra, în cantonamentul Ştiinţei din Antalya

Selecţionerul naţionalei României, Cosmin Contra, a fost prezent astăzi în cantonamentul Universităţii Craiova de la Belek, pentru a asista la antrenamentul de dimineaţă al alb-albaştrilor şi pentru a discuta cu Devis Mangia şi cu jucătorii aflaţi în vizorul său pentru a fi chemaţi la lot. 

"Guriţă" i-a văzut la lucru live pe craioveni şi la ultimul meci oficial din 2017, victoria de pe "Ion Oblemenco" împotriva liderului, CFR Cluj, scor 2-1, în urmă cu aproape o lună. Alex Băluţă, Alex Mitriţă, Nicuşor Bancu sau Andrei Burlacu se află în vederile lui Cosmin Contra.

După antrenament, Contra a declarat: „Devis Mangia e un băiat extraordinar. Şi când ne-am duelat la Craiova am vorbit preţ de 20 de minute şi l-am şi felicitat pentru munca pe care a depus-o. Un antrenor care a schimbat ceva în jocul Craiovei, se vede, iar asta e cel mai important. Am fost pe noul Oblemenco. Dacă am avea asemenea stadioane peste tot, am avea o afluenţă mult mai mare de public. Lumea nu vine doar să vadă un meci de fotbal, trebuie să se simtă şi bine pe stadion. Toată lumea are porţile deschise la naţională. Mitriţă trebuie să joace la fel de bine ca şi până acum şi vom vedea ce se va întâmpla. Craiova se bate la titlu şi e ok ca Băluţă să rămână, să-şi continue contractul”.

Selecţionerul va rămâne în această perioadă în Antalya, unde se află majoritatea echipelor din Liga I în cantonament. Contra a fost acuzat dur de Gică Popescu după ce i-a chemat pe Băluţă şi Bancu pentru amicalele cu Turcia şi Olanda, dar nu i-a folosit nici măcar un minut. 

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.