Sport
Sorin Cârţu, despre revenirea la Universitatea Craiova: “M-am lăsat de antrenorat, de rezultate răspunde numai Mangia”

După ce a câştigat atâtea trofee ca jucător şi antrenor al Universităţii Craiova, Sorin Cârţu revine la club şi îşi doreşte să repete acele performanţe şi din postura de manager general al clubului, post pe care va fi instalat oficial marţi.

Primele declaraţii ale lui Sorinaccio despre noua poziţie în club au fost la digisport: „Nu am nicio treabă cu banca tehnică. M-am lăsat de antrenorat acum 3 ani şi nu mai revin vreodată. Devis Mangia să vadă în mine ultimul duşman, sper să nu se facă o presiune artificială pe antrenorul nostru. O să mă întâlnesc mai des cu el în noua postură. Şeful meu direct este patronul, dar Mangia nu îmi este subordonat. Elogiile la victorii şi supărările la înfrângeri sunt ale lui Mangia. Sunt într-o poziţie nouă, ca un învăţăcel. Sper să luăm titlul anul acesta, că nu se ştie ce o să fie în anii următori, să mă detroneze cineva din postura de ultim antrenor care a câştigat campionatul. Voi respecta mereu din postura mea antrenorul, pentru că am fost 30 de ani în poziţia de antrenor şi doar patronul mi-a fost şef”.

Cârţu a asistat la meciul de duminică seara, Universitatea Craiova – Astra 1-0, alături de Emil Săndoi, alături de care a făcut cuplu în urmă cu 4 ani pe banca tehnică a Ştiinţei, când au avut o serie de 19 meciuri fără eşec.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.